PNUD vine cu un răspuns la cea mai presantă problemă cu care ne confruntăm ca specie, cu ceea ce sperăm că va fi cel mai de amploare realizat vreodată sondaj privind schimbările climatice.

Potrivit datelor științifice, avem puțin mai mult de un deceniu pentru a preveni dezastrul climatic și oamenii de pe întregul glob cer acțiuni rapide.

Misiunea 1.5, care se lansează la nivel mondial pe 13 februarie, va oferi cetățenilor o modalitate directă de a comunica guvernelor lor schimbarea pe care doresc să o vadă.  

Campania se bazează pe un joc accesibile pe telefoanele mobile care educă oamenii privind politicile climatice și oferă o platformă pentru ca ei să poată vota soluțiile pe care doresc să fie realizate. Voturile vor fi apoi agregate și analizate de cercetătorii de la Universitatea din Oxford, înainte de a fi prezentate liderilor de guverne și factorilor de decizie din domeniul politicilor climatice.

Este nevoie de acțiuni îndrăznețe

Datele ar putea ajuta guvernele să se simtă abilitate pentru a lua măsuri amibițioase, necesare pentru a combate criza climatică. 

„Împreună cu parteneri din toate sectoarele, privat și public, prin această campanie, putem abilita milioane de oameni să se implice într-o discuție inovatoare, bidirecțională cu guvernele lor, privind soluțiile la criza climatică și să creștem ambiția înainte de negocierile climatice COP26 la Glasgow la finele acestui an”, a declarat Achim Steiner, administratorul PNUD.

Acum este timpul să acționăm pentru climă. În toată lumea, oamenii mărșăluiesc pe străzi. Sunt ghidați de tineri, care au cel mai mult de pierdut și cer să fie întreprinse acțiuni concrete. Și totuși, mai sunt încă milioane de oameni care nu sunt implicați sau care simt că nu au voce.

Mize înalte

Miza nu poate fi prea înaltă. Suntem periculos de aproape de a depăși creșterea temperaturii globale de 1,5 grade, nivelul care ne păstrează în siguranță. Ultimul deceniu a fost cel mai cald din istorie. Temperaturile terestre și oceanice cresc, gheața polară și montană se topește, iar vremea devine tot mai imprevizibilă și mai ucigătoare.

Jocul, elaborat de PNUD împreună cu parteneri săi, a fost testat în septembrie anul trecut, în cadrul acestuia peste 1,25 milioane de jucători votându-și prioritățile. Este lansat în toate cele șase limbi oficiale ale ONU și, pe măsura desfășurării campaniei pe parcursul anului, vor fi incluse mai multe limbi.

Rezultatele vor fi compilate și prezentate dezagregate pe gen, vârstă și țară. Pe baza eșantioanelor aleatorii, rezultatele globale vor reflecta cum au votat oamenii în fiecare țară. În acest fel, Misiunea 1.5 va permite factorilor de decizie să obțină informații esențiale privind percepțiile globale despre acțiunea climatică.

Sensibilizarea de noi audiențe

Misiunea 1.5 folosește tehnologia jocurilor pe telefoanele mobile într-un mod cu totul nou. În loc simpla accesare directă pe site, jocul este sugerat prin reclame în unele dintre cele mai populare jocuri video din lume.

Industria jocurilor este mai voluminoasă decât industria filmului și muzicii luate împreună și astfel Misiunea 1.5 poate ajunge la persoane care în mod normal nu sunt implicate în discuțiile despre climă.

Datele pe care le colectează jocul îi va ajuta pe factorii de decizie să înțeleagă mai bine cum oamenii din toate colțurile pământului își închipuie viitorul.

„Alegerile pe care țările precum Nigeria le fac astăzi cu privire la schimbările climatice vor afecta profund generațiile viitoare”, spune starul nigerian Afrobeats, Yemi Alade. „Avem atâtea provocări cu care ne confruntăm - inegalitatea de  gen, ecosistemele care se deteriorează, micșorarea numărului de animale sălbatice - toate sunt legate de schimbările climatice. Este un moment critic pentru noi toți pentru a ne face vocile auzite, iar Misiunea 1.5 ne oferă această oportunitate”.

O perspectivă unică

Pe măsură ce familia ONU pășește în Deceniul de Acțiune - efortul final pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030 și va ajuta fiecare țară să își îndeplinească obligațiile prevăzute în Acordul de la Paris din 2015 - Misiunea 1.5 va oferi o perspectivă unică și revelatoare. Misiunea 1.5 este, de asemenea, un element-cheie al angajamentului PNUD de a sprijini 100 de țări în vederea îmbunătățirii angajamentelor naționale ale acestora privind acțiunile climatice în acest an.

Este un an crucial pentru acțiunile climatice. PNUD speră că această campanie nu numai că va ajuta mai mulți oameni să înțeleagă criza climatică, dar va stimula liderii politici către acțiuni reale. Mai este timp să schimbăm cursul încălzirii globale, dar trebuie să o facem chiar acum.    

Accesează Mission1point5.org. Votează  astăzi pentru climă.

Icon of SDG 01 Icon of SDG 02 Icon of SDG 03 Icon of SDG 04 Icon of SDG 05 Icon of SDG 06 Icon of SDG 07 Icon of SDG 08 Icon of SDG 09 Icon of SDG 10 Icon of SDG 11 Icon of SDG 12 Icon of SDG 13 Icon of SDG 14 Icon of SDG 16 Icon of SDG 17

Descoperă

Se încarcă…

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD