De aproape zece ani, Cătălina a preluat partea de management, design și promovare a atelierului

Cătălina și Victor Pascal din satul Zîrnești, raionul Cahul, au transformat pasiunea pentru fierărit în afacere. Victor este printre puținii fierari care mai prelucrează acest metal la cuptorul de cărbune. Meșteșugul e de departe unul ușor, întrucât necesită multă dedicație, meticulozitate, logică și simț estetic. Soția sa, Cătălina, este responsabilă de partea creativă a lucrărilor, dar și de gestionarea și promovarea atelierului. Creațiile familiei Pascal sunt apreciate atât în Cahul,  cât și în raioanele vecine Cantemir, Leova sau Vulcănești. Mai nou, creațiile lor au plecat în Franța și Rusia, fiind solicitate de moldovenii stabiliți în străinătate. În acest an, familia Pascal a câștigat un grant european în valoare de 15.000 euro. Cu acești bani, dar și cu o contribuție proprie de 2.330 euro, ei au achiziționat patru utilaje performante care le vor permite să optimizeze producerea și să creeze produse originale.

Grantul a fost acordat cu asistența financiară a Uniunii Europene, în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de PNUD și UNICEF Moldova.

„A suda piese de metal nu înseamnă a fi fierar”

Într-un atelier plin de unelte, piese și utilaje, Victor Pascal confecționează porți, garduri, balustrade, uși exterioare, dar și alte piese de metal. Muncește de zor, cu multă dăruire și pasiune. „A suda piese de metal nu înseamnă a fi fierar, aici e nevoie de precizie, migală și gust estetic”, spune Victor. Meșteșugul fierăritului l-a deprins de mic, de la tatăl său, care a copilărit printre romi și de la ei a învățat această artă.

Victor Pascal este printre puținii fierari din Republica Moldova care mai prelucrează acest metal la cuptorul de cărbune. Meșteșugul e de departe unul ușor, întrucât necesită multă dedicație, meticulozitate, logică și simț estetic.

De aproape zece ani, Cătălina, soția sa, îi este alături și între timp a preluat partea de management, design și promovare a afacerii. „Eu preiau comenzile, comunic cu clienții, stabilesc termenii de livrare, am grijă de partea financiară a afacerii”, punctează Cătălina.  

Femeia relatează că a avut nevoie de câțiva ani ca să se hotărască să se implice în această afacere, ea fiind educatoare de profesie. „Fierăritul e considerat a fi un domeniu mai curând al bărbaților decât a femeilor. Nu este ușor, dar acum spun cu inima deschisă că l-am îndrăgit și sunt gata să aducem afacerea la o nouă etapă de dezvoltare”.

Niciodată până acum nu am primit un ban gratuit

Soții Pascal au devenit încrezători că acest meșteșug poate deveni o afacere. „Timp de 2 ani am activat pe bază de patentă, iar în februarie 2021 am înregistrat o societate cu răspundere limitată. Până nu demult am lucrat doar cu persoane fizice, dar acum avem printre clienți și persoane juridice”, spune Cătălina.

În 2021, familia Pascal s-a numărat printre primii 28 de beneficiari ai programului de granturi EU4Moldova: Regiuni-cheie, obținând un grant în valoare de 15.000 euro, la categoria start-up. „Într-o seară a venit la noi în ospeție un prieten, el ne-a și informat despre existența acestui program. Nu îmi venea să cred că poți primi în dar bani pentru dezvoltare. Niciodată nu am primit un ban gratuit”, adaugă Cătălina.

Cu banii obținuți din grant și o contribuție proprie de 2.330 euro, Cătălina și Victor au achiziționat patru utilaje moderne. Este vorba despre o mașină de amprentare a metalului la rece, o mașină de îndoit cu role din fier forjat, o mașină electrică de îndoit țevi cu șablon și un compresor de aer trifazat. Aceste utilaje vor spori precizia și calitatea lucrărilor și vor reduce totodată costul și timpul de executare al acestora. „Grație acestor utilaje vom câștiga timp. Dacă până acum aveam nevoie de două săptămâni ca să facem o poartă, de acum încolo vom reuși să o producem într-o săptămână”, notează bărbatul.

Victor Pascal confecționează porți, garduri, balustrade, uși exterioare, dar și alte piese de metal.

Noile utilaje, achiziționate cu asistența financiară a Uniunii Europene, au ajuns recent în atelierul de la Zîrnești și conferă familiei Pascal optimism și încredere că pot face mai multe. Soții Pascal vor să deschidă și un mic magazin, unde alți fierari vor putea cumpăra metal amprentat și elemente torsionate. De asemenea, Victor și Cătălina Pascal vor să se extindă pe piață cu un nou produs – uși exterioare.

Un moldovean stabilit în Franța are uși exterioare produse în Cahul   

Cătălina Pascal este responsabilă de partea creativă a lucrărilor, dar și de gestionarea și promovarea atelierului.

Atelierul soților Pascal este printre puținele din țară care mai păstrează tradiția prelucrării metalului la cuptorul cu cărbune, orice element din creațiile lor fiind executat sută la sută manual. Cătălina face schița, designul lucrării, iar Victor dă viață desenului. „Unii clienți rămân surprinși, poate chiar șocați de ceea ce facem. Suntem o fierărie autentică, niciun element de decor nu este din comerț”, notează femeia.

Uneori clienții lor vin cu fotografii, iar ei reproduc fidel modelul. „Durata unei lucrări depinde de complexitatea obiectului executat, avem porți care le putem face și mai mult de o lună”, recunoaște Victor.

Soții Pascal consideră că lucrările lor îi recomandă și le fac cea mai bună publicitate. Clienții lor sunt în mare parte din sudul țării, dar au avut comenzi și de la moldoveni stabiliți în afara țării. „Avem clienți nu doar din Cahul și raioanele vecine: Cantemir, Leova sau Vulcănești, dar și de peste hotare. Bunăoară, un bărbat a comandat uși exterioare și a plecat cu ele în Franța. Am avut o comandă și în Rusia”, adaugă Cătălina.

Forjarea artistică continuă să fie populară și prețuită, pentru că din atelierele fierarilor ies în final  produse inedite. Fiecare creație e unică în felul său, iar Victor și Cătălina sunt printre puținii creatori rămăși în Republica Moldova care perpetuează tradițiile vechi de prelucrare a fierului.

Familia Pascal este una din cei 28 de beneficiari ai programului de granturi pentru sectorul business din regiunile cheie Ungheni și Cahul, ediția 2020. 16 companii existente, 10 start-up-uri și 2 inițiative de antreprenoriat social au beneficiat de granturi în valoare de 15.000 - 30.000 euro fiecare.

Un nou apel de granturi pentru antreprenorii din raioanele Ungheni și Cahul, ediția 2021, s-a încheiat în luna iunie, dosarele depuse fiind la etapa finală de evaluare. Valoarea totală a granturilor destinate mediului de afaceri din regiunile Cahul și Ungheni care vor fi oferite în perioada 2020-2024 în cadrul programului este de aproximativ 1,7 mln. euro.

***

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Icon of SDG 08 Icon of SDG 09

Descoperă

Se încarcă…

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD