Cu sprijinul Uniunii Europene, în satul Musaitu a fost construită o piață locală

25 October 2018

Sătenii din Musaitu au un nou loc de întâlnire - piața agricolă.

În fiecare zi de joi, în centrul satului Musaitu din raionul Taraclia, localitate populată preponderent de etnici bulgari, sătenii au un nou loc de întâlnire - piața agricolă. Ea a fost construită recent cu sprijinul Uniunii Europene oferit prin programul „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), implementat de PNUD.

Alexandru Țațu, unul din vârstnicii satului, își vinde mereu produsele la piață. El spune că pentru oamenii din sat există două ocazii constante pentru întâlniri: o dată în an, de Blajini, la cimitir și o dată în săptămână la piață. „Fac mături și împletesc coșuri din lozie și le vând. Am observat că de când avem piață nouă, amenajată civilizat cu mese și acoperiș, oamenii vin cu mai multă încredere și să vândă și să cumpere”, este convins moș Alexandru. „Aspiratoarele o fi bune la oraș, dar în sat, tot mătura e gospodină”, spune în glumă bătrânul.

„Aspiratoarele o fi bune la oraș, dar în sat, tot mătura e gospodină”.

Vecina sa de târg Natalia Dimova, care vinde lapte, brânză și smântână, se arată mulțumită. „În sfârșit, a ajuns Europa și la noi”, zice femeia în timp ce face o ușoară mișcare a capului peste umăr.

Natalia Dimova se arată mulțumită: „În sfârșit a ajuns Europa și la noi”.

Lipsa unei piețe amenajate - bătaie de cap și pentru administrația locală

Lipsa unei piețe amenajate ani la rând a fost o mare bătaie de cap pentru locuitorii satului. În absența unui loc special amenajat, negustorii și țăranii improvizau un fel de târg în fața casei de cultură, în imediata apropiere a primăriei și a monumentului eroilor. În zilele cu soare, erau întinse produsele aduse la vânzare și de-a lungul aleii din jurul monumentului, și pe gărduțul de protecție până sub nasul soldatului din bronz. Când ploua, dădeau toți năvală pe scările casei de cultură, sub acoperiș, unde de fiecare dată se certau de la lipsa spațiului.

„Cum ajungeai joia, îți venea să intri în pământ de rușine de cum arăta centrul satului”, își amintește Raisa Tașnicenco, primara satului, care a lucrat anterior secretară la primărie timp de 10 ani.

„Perla Sudului”

Nicicum nu ar fi reușit într-un termen atât de scurt să construiască și să amenajeze piața locală fără susținerea SARD, recunoaște primara de Musaitu fiind convinsă că, în cazul comunității lor, nu banii sunt cel mai valoros suport, ci instruirea, expertiza profesionistă și mai ales faptul că persoanele active din comunitate au fost motivate și ghidate cum să-și unească forțele într-un Grup de Acțiune Locală (GAL).

Musaitu este una una dintre cele 44 de comunități din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia care aplică abordarea europeană LEADER, care presupune încurajarea participării populației rurale la identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea.Musaitu face parte din GAL-ul Zhemchuzhina Yuga, în traducere Perla Sudului, alături de alte 19 comunități rurale învecinate.

Ruslan Liteanschi, locuitor din Musaitu și managerul GAL-ului, zice că din toate cele 8 grupuri, al lor este cel mai special, pentru că adună atâtea etnii din atât de multe sate, deși numără mai puțin de 14 mii de locuitori.

140 de vise transpuse în idei de proiecte

Membrii GAL-ului au efectuat un tur al tuturor comunităților, unde au discutat cu locuitori, oameni de afaceri, administrația locală. Au ajuns la concluzia că indiferent de etnie sau de limba vorbită, toți au cam aceleași necazuri și toți își doresc să trăiască mai bine. Ruslan Liteanschi are pe masa din proaspătul amenajat birou al GAL-ului o mapă voluminoasă cât un dicționar explicativ: „aici sunt 140 de vise transpuse în idei de proiecte, de tot felul, de la infrastructură până la cultură”.

„Până acum eram doar vecini, dar acum suntem și prieteni”

La consultări, sătenii, dar și cei din localitățile vecine au fost de acord că toate drumurile duc spre ... Musaitu, care este pe la mijloc de cale între toate aceste localități. Astfel, toți au fost de acord ca proiectul privind construcția pieții locale să fie printre primele finanțate de GAL. Fiecare proiect al GAL, inclusiv cel din Musaitu, a beneficiat de co-finanțare din partea programului SARD, de 24 de mii de euro fiecare.

Pentru construcția și amenajarea pieței locale din Musaitu s-a decis alocarea a 104 mii 500 lei, bani destinați în mare parte procurării materialelor de construcție, lucrările fiind efectuate de săteni în bază de voluntariat.

Următorul pas este ca piața să fie organizată nu doar joi, dar și la sfârșitul săptămânii. Primăria planifică să amenajeze locuri de parcare pentru automobile și animale, să instaleze tomberoane și să aducă conducta de apă până la piață.

Activitatea GAL-ului Perla Sudului abia începe, este convins administratorul acestuia. „Am fost ajutați să dăm primele rădăcini iar acum, noi vom continua să ne consolidăm și să ne dezvoltăm. Cel mai important este că ne-am convins că doar împreună suntem o forță și doar împreună putem îmbunătăți comunitățile noastre. Până acum eram doar vecini, dar acum suntem și prieteni cu ceilalți membri din GAL, nu doar ne consultăm, dar și ne ajutăm reciproc”, susține Ruslan Liteanschi.