Declarația Administratorului PNUD de Ziua Internațională a Mediului

Subiectul: Eliminarea poluării din plastic

5 June 2018

Protejarea mediului și păstrarea unei planete înfloritoare pentru generațiile viitoare este, literalmente, în mâinile dumneavoastră.

Puteți crede că aceste obiective sunt prea ambițioase sau prea complicate pentru a fi soluționate pe cont propriu, însă în această Zi Mondială a Mediului, puteți face un angajament personal pentru eliminarea poluării cu plastic și utilizarea produselor de plastic de unică folosință.

Poate nici nu știți care sunt produsele de plastic de unică folosință, însă probabil că le-ați utilizat recent când ați băut apă îmbuteliată sau băuturi carbogazoase, ați folosit paie, ați adus legume de la piață într-o pungă sau ați amestecat cafeaua.

De fapt, produsele din plastic de unică folosință sunt utilizate atât de mult, încât o insulă masivă de plastic, de 3 ori mai mare decât teritoriul Franței, plutește acum între California și Hawaii, iar o pungă de plastic a fost găsită recent la o adâncime de 36.000 de picioare în Groapa Marianelor.

Și situația se agravează: 83% din apa de la robinet conține particule de plastic, și aceste substanțele chimice toxice se găsesc în fluxul sanguin al nostru.

Începând de la 1 milion de sticle de băutură din plastic achiziționate în fiecare minut și până la 5 miliarde de pungi de plastic de unică folosință utilizate în fiecare an, poluarea cu plastic amenință ecosistemele, biodiversitatea și sănătatea noastră, într-un ritm și la o scară pe care nu le-am văzut niciodată.

Alăturați-vă mișcării globale și faceți un angajament personal de a „refuza ceea ce nu puteți reutiliza".

Pământul nu este o planetă de unică folosință, iar acțiunile dumneavoastră pot face diferența.