2119 de arme, 50.000 de gloanțe și 142 accesorii și componente pentru arme au fost distruse prin topire pe 25 noiembrie la Chișinău, cu sprijinul Uniunii Europene și al PNUD. Scoaterea acestor arme din circuitul civil contribuie la o securitatea sporită pentru oameni.

Lotul de arme pentru distrugere a fost acumulat în ultimii doi ani de Inspectoratul General al Poliţiei. Astfel, în rezultatul măsurilor întreprinse de subdiviziunile de poliţie, a fost retras din circuit un număr considerabil de arme, starea tehnică a cărora nu corespunde cerinţelor esenţiale de securitate, sunt deteriorate, inutilizabile, cu modificări neautorizate în construcţie, păstrate ilegal, depistate fără stăpân, confiscate sau predate benevol pentru nimicire. Bugetul pentru topirea lor este de 12.800 de euro și a fost oferit de Uniunea Europeană, prin intermediul PNUD SEESAC.

„Suntem conștienți că fenomenul traficului ilicit de arme, la nivel regional, dar și global este în permanentă creștere. Republica Moldova s-a angajat ferm în asigurarea unui management eficient al armelor de calibru mic și armamentului ușor. Prin urmare, exercițiul de astăzi contribuie direct la reducerea ameninţării proliferării acestora, astfel încât fiecare cetățean să se simtă mai protejat”, a menționat Alexandru Bejan, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției.

În perioada anilor 2005 – 2019, în Republica Moldova au fost distruse prin topire 16.235 arme de foc, cu suportul financiar şi activitatea de monitorizare a Guvernului Elveţiei şi Norvegiei, Uniunii Europene, Centrului de Control a Armelor de Calibru Mic şi Armamentului Uşor din Europa de Sud-Est (SEESAC), Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Misiunii OSCE în Moldova.

„Prin această inițiativă, susținem eforturile autorităților naționale de a avansa în continuare în domeniul controlului armelor de calibru mic și armamentului ușor. În conformitate cu agenda de reformă a Acordului de Asociere UE-Republica Moldova și cu sprijinul Uniunii Europene și SEESAC, această acțiune reprezintă o contribuție suplimentară la securitate și la lupta împotriva crimei organizate. Aceasta este o prioritate-cheie pentru cooperarea dintre UE și Republica Moldova, în beneficiul cetățenilor săi”, a declarat Janis Mazeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova.

„Acest eveniment se înscrie în parteneriatul de lungă durată dintre Republica Moldova, PNUD, SEESAC și UE privind controlul asupra circulației armelor de calibru mic și a armamentului ușor. În ultimul deceniu, PNUD a oferit sprijin autorităților naționale pentru a distruge armele de calibru mic și armamentul ușor confiscate sau predate benevol și suntem pregătiți să oferim în continuare suportul necesar. Evenimentul de azi contribuie la realizarea unui control eficient al armelor prin reducerea surplusului acestora, creând astfel condiții pentru o societate mai sigură și mai prosperă", a menționat Andrea Cuzyova, reprezentantă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Scoaterea din circuitul civil a armelor se înscrie în obiectivul 16 al Agendei 2030, promovarea societăților pașnice, juste și incluzive. PNUD SEESAC activează în prezent în Europa de Sud-Est în baza DECIZIEI CONSILIULUI UE (PESC) 2019/2111.

Centrul de Control a Armelor de Calibru Mic şi a Armamentului Uşor din Europa de Sud-Est (SEESAC) este o inițiativă comună regională a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și a Consiliului Regional de Cooperare (RCC).  În calitate de ramură executivă a Planului Regional de Implementare pentru Europa de Sud Est privind combaterea proliferării armelor de calibru mic și a armamentului ușor (AMAU), SEESAC contribuie din 2002 la promovarea siguranței și securității prin intermediul cooperării regionale în Europa de Sud-Est și s-a transformat într-un centru regional pentru un spectru larg de probleme care se referă la reforma sectorului de securitate. SEESAC fortifică capacitățile părților implicate la nivel național și internațional privind controlul și reducerea proliferării și utilizării necorespunzătoare a armelor de calibru mic și a armamentului ușor, contribuind astfel la consolidarea stabilității, securității și dezvoltării în Europa de Sud-Est. SEESAC oferă susținere multilaterală partenerilor săi naționali în domeniul controlului armelor de calibru mic și armamentului ușor și facilitează cu succes cooperarea regională în Europa de Sud-Est.

More than 2000 arms were removed from civil circulation

Icon of SDG 16

Descoperă

Se încarcă…

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD