Uniunea Europeană și PNUD sprijină 90 comunități din Republica Moldova în lupta cu noul coronavirus

24 April 2020

Uniunea Europeană susține măsurile de urgență în prevenirea și controlul răspândirii noului coronavirus în 90 de comunități partenere ale Programelor „EU4Moldova: regiuni-cheie” și „UE: Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanţate de UE şi implementate de PNUD.

Un prim lot de 23.200 de măști, 20.000 de perechi de huse pentru încălțăminte, 1400 de uniforme de protecție, 80 de termometre pentru monitorizarea temperaturii la distanță, două spirometre, două electrocardiografe portabile, două sterilizatoare, precum și 9000 litri de dezinfectant, achiziționate din fonduri europene, este oferit raioanelor Ungheni și Cahul, precum şi unor centre medicale de pe ambele maluri ale Nistrului.

Echipamentul de protecție va ajuta la reducerea riscului de infectare cu care se confruntă zi de zi oamenii din prima linie de contracarare a COVID-19: personal medical, autorităţi publice locale. De ajutor vor beneficia şi voluntarii locali, precum şi persoanele din grupurile vulnerabile.

Asistenţa, în valoare totală de 100.000 Euro, a fost oferită în cadrul programelor „EU4Moldova: regiuni cheie” şi „UE: Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanţate de Uniunea Europeană şi implementate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

„Uniunea Europeană sprijină Republica Moldova în lupta cu noul coronavirus. Echipamentul de protecţie personală, precum şi setul de echipament medical oferite de noi vin să ajute oamenii din prima linie, care îşi pun în pericol propria siguranţă pentru a salva vieţi pe timp de pandemie. Este un model de solidaritate locală, regională şi globală. Or, această pandemie nu poate fi oprită prin efortul unei singure ţări. Acest ajutor este oferit suplimentar la asistenţa pe care Uniunea Europeană o va acorda statelor membre ale Parteneriatul Estic, anunţată recent. Împreună suntem mai puternici”, a declarat Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Guvernul este preocupat de sănătatea persoanelor de pe ambele maluri ale Nistrului. Suntem recunoscători partenerilor de dezvoltare pentru ajutorul acordat prompt și flexibil, precum și pentru coordonarea răspunsului de limitare a pandemiei ”, a spus viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.

„Dinamica cazurilor de infecție ne demonstrează că situația este alarmantă, iar autoritățile locale şi instituțiile medicale nu sunt dotate adecvat pentru a oferi tratament persoanelor infectate cu noul coronavirus. Suntem recunoscători UE şi PNUD pentru intervenția şi sprijinul prompt. Revin cu acelaşi mesaj adresat cetățenilor noștri: fiţi responsabili și respectaţi deciziile instituțiilor competente în situații de urgență”, susţine Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul.

„Avem nevoie de ajutor extern în condiţiile în care încasările la buget au scăzut drastic în această perioadă. Trebuie să recunoaștem că nimeni nu a fost pregătit să facă faţă acestei epidemii. Este o experienţă nouă pentru noi toți. Noi luăm decizii ca răspuns la situația creată, care se schimbă de la o zi la alta. Încercăm să facem față lucrurilor cu resursele disponibile la moment pentru a reduce riscul extinderii infecției. Fiecare trebuie să conștientizeze pericolul și, prin propriul comportament, să minimalizeze efectele acestei pandemii”, afirmă Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2025) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor noi oportunităţi şi o calitate mai bună a vieții

Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii” (2019-2021) are drept scop apropierea oamenilor de pe cele două maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Ca parte a răspunsului său global la pandemia de coronavirus, Comisia Europeană este alături de țările Parteneriatului Estic și a realocat 140 milioane Euro pentru necesități imediate, inclusiv pentru Republica Moldova. Totodată, Comisia Europeană va redirecționa și utilizarea instrumentelor existente în valoare de până la 700 milioane Euro în toată regiunea pentru a contribui la atenuarea impactului socio-economic al crizei provocate de coronavirus.