Societatea civilă va monitoriza planurile de acțiuni din Strategia Națională de Integritate și Anticorupție

9 July 2020

Mai multe organizații ale societății civile, câștigătoare ale unui concurs de granturi organizat de PNUD, vor monitoriza felul în care autoritățile din 13 raioane implementează planurile de acțiuni prevăzute de Strategia Națională de Integritate și Anticorupție. Totodată, ONG-urile vor analiza cum îndeplinesc autoritățile centrale planul sectorial anticorupție în domeniul vamal și în cel al protecției mediului. Rezultatele monitorizări vor fi incluse în rapoarte alternative care vor fi prezentate autorităților, instituțiilor internaționale și publicului larg. Inițiativa se înscrie în proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

Din 15 propuneri de proiect depuse, opt au fost selectate, ținând cont de relevanță și metodologie:

  1. „Asociația Telejurnaliștilor Independenți” – planul sectorial anticorupție în domeniul vamal;
  2. „EcoContact” – planul sectorial anticorupție în domeniul protecției mediului ambiant;
  3. „Clinica Juridică Universitară” – planurile locale anticorupție în raioanele Soroca, Edineț;
  4. „Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului - CReDO” – planurile locale anticorupție în raioanele Orhei, Călărași;
  5. Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” – planurile locale anticorupție în raioanele Criuleni, Dubăsari;
  6. „EcoContact” – planurile locale anticorupție în raioanele Ștefan Vodă, Căușeni;
  7. IDIS „Viitorul” -  planurile locale anticorupție în raioanele Ialoveni, Strășeni, Hîncești;
  8. Asociația pentru Drepturile Omului Lex XXI” - planurile locale anticorupție în raioanele Florești, Drochia.

ONG-urile câștigătoare au obținut granturi de până la 10.000 dolari SUA pentru propunerile de proiect care vizează monitorizarea planurilor locale de acțiuni anticorupție și 15.000 dolari SUA pentru cele care își propun monitorizarea planurilor sectoriale de acțiuni anticorupție.

Potrivit Olgăi Crivoliubic, manageră de proiect la PNUD, organizațiile societății civile pot contribui la prevenirea corupţiei. „ONG-urile au un rol important în prevenirea corupției. Monitorizarea felului în care sunt aplicate planurile de acțiuni anticorupție, dar şi solicitarea asigurării transparentizării activităţii autorităţilor publice, în special în domeniile vulnerabile la corupție, sunt două dintre instrumentele de bază ale ONG-urilor implicate în acest proces. Totodată, societatea civilă dispune de instrumente pentru sensibilizarea opiniei publice despre riscurile pe care le prezintă corupţia şi poate încuraja și susține denunţării manifestărilor de corupţie”.

În cadrul unui concurs similar de granturi desfășurat în 2019, ONG-urile câștigătoare au elaborat rapoarte alternative de monitorizare a cinci planuri sectoriale anticorupție (în sectoarele administrarea și deetatizarea proprietății publice, ordinea publică, educația, sănătatea și asigurarea medicală, achizițiile publice) și 10 planuri locale anticorupție (în raioanele Fălești, Dondușeni, Sîngerei, Cahul, Leova, Basarabeasca, Cantemir, Cimișlia, mun. Bălți și UTA Găgăuzia).

Proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova” este implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție și Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul se desfășoară în perioada 2019-2021 și contribuie la fortificarea capacitățile actorilor din sectorul public și privat, precum și ale organizațiilor societății civile, pentru implementarea eficientă a instrumentelor și standardelor de prevenire a corupției.