Recuperarea Moldovei după COVID-19 necesită investiții în servicii și e-guvernare, arată un raport al ONU

26 October 2020

Silvia Moșneaga are 47 de ani și este mamă a 5 copii. Spune că și-a pierdut locul de muncă după ce, din cauza COVID-19, au fost impuse restricții în piețe

COVID-19 a afectat toate aspectele vieții în Moldova, arată un plan de răspuns și redresare al ONU, elaborat de PNUD, în calitatea sa de entitate responsabilă de formulare și finalizare a documentului. Planul prevede extinderea serviciilor de bază, a protecției sociale și a accesului la servicii sociale digitale pentru persoanele vulnerabile.

Planul ONU se bazează pe cinci piloni: sănătate, protecție a cetățenilor, redresare economică, măsuri macroeconomice și colaborare multilaterală, precum și stimularea coeziunii sociale și a rezilienței comunităților.

PNUD a finalizat recent evaluarea impactului imediat, pe termen mediu și pe termen lung al pandemiei, formulând recomandări pentru Guvern, pentru contracararea acestor efectoe. Conform prognozelor Băncii Mondiale, economia Moldovei va scădea cu 6,7% în acest an, iar în 2021 va reveni la o creștere de 0,2%.

„Este tot mai evident că revenirea la normalitatea pre-COVID nu este nici posibilă, nici dezirabilă”, a declarat Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

„Conexiunile dintre sănătate și mediu sunt evidente, precum și necesitatea de a corela lecțiile învățate din această criză cu criza climatică. Crearea unui viitor mai bun va necesita investiții majore în asistența medicală primară și în educație, accesul extins la informații și servicii sociale incluzive, sprijin pentru societatea civilă și o implicare mai amplă a sectorului privat - cu un accent special pe femei, copii, migranți, vârstnici, săraci și alte grupuri vulnerabile.”

Comunitățile vulnerabile pledează pentru o guvernare mai democratică, mai transparentă și mai responsabilă, dar și pentru sisteme sigure de vot prin Internet, accesibile atât pentru moldovenii din țară, cât și pentru circa un milion de moldoveni care locuiesc în străinătate. PNUD, împreună cu partenerii săi, susțin digitalizarea serviciilor publice și administrative, printre care se numără e-participarea cetățenilor, e-datele, e-studiile și economia digitală.

„Aceste instrumente electronice vor spori transparența și responsabilitatea instituțiilor publice și vor asigura accesul cetățenilor la luarea deciziilor, contribuind la dezvoltarea serviciilor centrate pe oameni și asigurând transparența și eficiența guvernării”, a mai spus Dima Al-Khatib.

În ceea ce privește măsurile de răspuns la criză, PNUD a livrat echipamente personale de protecție și medicale lucrătorilor din prima linie și instituțiilor medicale de pe ambele maluri ale râului Nistru - inclusiv spitale și centre de asistență medicală primară. Angajații Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, autoritățile publice locale din peste 100 de comunități, organizațiile societății civile și voluntarii locali au fost, de asemenea, implicați în campanii de prevenire și control a răspândirii COVID-19.

Cu sprijinul PNUD, întreprinderile mici din toate regiunile țării beneficiază de asistență tehnică și financiară pentru consolidarea rezistenței la crize și crearea locurilor de muncă pentru persoanele vulnerabile.