Justiție pentru toți: către o foaie de parcurs pentru o justiție durabilă

27 February 2020

Mai multe investiții, salarii decente și cetățeni care se simt în siguranță în Republica Moldova. Acestea sunt așteptările participanților la Forumul Național „Justiție pentru toți – Agenda 2030”, desfășurat pe 27 februarie 2020, la Chișinău. Evenimentul a întrunit peste 120 de participanți, reprezentanți din sistemul de drept al Republicii Moldova, Guvernului, judecători, procurori, avocați, mediul academic, organizațiilor neguvernamentale, mass-media, partenerilor de dezvoltare ș.a.

Forumul a fost organizat de INVENTO, cu contribuția poporului american, Departamentului de Stat al SUA prin intermediul Fundației Freedom House, cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova și al Suediei și în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel Stiftung.

Participanții au discutat provocările și barierele structurale, precum și soluțiile de depășire ale acestora, la trei ateliere:

  1. Creșterea accesului la justiție pentru toți;
  2. Reducerea corupției;
  3. Comunități sigure și securizate.

Aceste ateliere corespund câtorva ținte definite pentru a atinge Obiectivul 16, Pace, justiție și instituții puternice, care au fost asumate de Moldova prin adoptarea Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă. În iulie 2020, urmează ca țara noastră să prezinte prima sa evaluare națională voluntară, în cadrul Consiliului Economic și Social (ECOSOC) al Organizației Națiunilor Unite.

„Fără justiție nu poate fi eliminată sărăcia, nu pot fi reduse inegalitățile și nu pot fi promovate pacea și incluziunea. Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 16 deschide ușa spre o nouă abordare, unde persoana este pusă în centrul sistemului de justiției, iar justiția este în centrul dezvoltării durabile. Evenimentul de astăzi este o oportunitate pentru a ne uni eforturile și pentru a lucra împreună întru atingerea acestui scop”, a afirmat la deschiderea forumului Alla Skvorțova, specialistă de programe la PNUD Moldova.

„Invitând la dialog reprezentanții Guvernului, sistemului judecătoresc, procuraturii, mediului academic, avocați, organizații ale societății civile, cetățeni interesați - ne-am propus să construim spațiu pentru parteneriate, comunicare și împuternicire a actorilor relevanți. Ori, realizarea unor progrese semnificative în asigurarea statului de drept, integrității și comunităților sigure este garantul care va asigura amplificarea progreselor în dezvoltarea durabilă a țării”, a subliniat la rândul său Ana Indoitu, președinta INVENTO.

Printre recomandările agreate la Forum, evidențiem:

  1. Creșterea nivelului de cooperare instituțională și departamentală efectivă și eficientă în sistemul de drept;
  2. Elaborarea de acte normative unde este încurajată ideea de asigurare cooperarea și încurajarea la implicarea securității societății;
  3. Modificarea alin. (3)art. 46 din Constituția Republicii Moldova, prin inversarea sarcinii probațiunii a caracterului licit al proprietății private;
  4. Creșterea numărului de femei în funcții manageriale din sistemul justiției.

„E foarte util că am avut posibilitatea să facem schimb de opinii referitor la fenomenul corupției, posibilitatea de a elabora recomandări cu privire la reforma justiției per general, precum și metodele și strategiile de combatere a corupției în particular”, a menționat Marina Curtys, judecătoare în cadrul Judecătoriei Comrat.  

Victoria Butușanu, membră a Asociației Obștești „Acțiune pentru Justiție", a menționat: „La eveniment am analizat cele mai stringente probleme ale Republicii Moldova: statul de drept și accesul la justiție, reducerea corupției și ‌eliminarea violenței asupra femeilor, cu schițarea recomandărilor de rigoare care ‌vor fi transmise decidenților și partenerilor de dezvoltare.”

Justice4All 2019 Forum