Tinerii din proiectul Music Connecting People au adus fericire la intersecția credințelor prin muzică și frumos

21 October 2019

Turneul „Music Connecting People” a ajuns în satul Rașcov din stânga Nistrului. Localitatea, în care trei credințe coexistă într-o intersecție spirituală, a fost gazda unor recitaluri magice susținute de Moldovan National Youth Orchestra.

Muzica frumoasă, în sine, aduce o mare încărcătură spirituală, iar acest lucru este amplificat de locații și oamenii prezenți. Magia pieselor, interpretate live în incinta bisericii catolice Sf. Caetano și lângă ruinele sinagogii datate din din secolul XVIII, au transpus spectatorii într-o altă dimensiune, în care armonia și fericirea sunt omniprezente. Cvartetul Moldovan National Youth Orchestra format din Ionuț Ciocanu, Petrică Bivol, Vladislav Secichin și Dmitrii Iurcic a interpretat piesele „Adagio” (Samuel Barber) și „Hava Nagila” (cântec tradițional israelian).

„Satul Rașcov ne-a marcat prin bogăția și moștenirea spirituală, fiind un spațiu în care trei religii se intersectează. Ne bucură mult că suntem primiți la fiecare concert cu multă căldură și încredere, fapt care ne inspiră să aducem și mai multe lucruri frumoase publicului”, afirmă Andriano Marian, directorul Moldovan National Youth Orchestra.

După concertele camerale susținute în Târnăuca, Carmanova, Ofatinți, Râbnița, Dubăsari și Rașcov, urmează ultima prestație din cadrul primei etape, care va avea loc pe 26 octombrie în orașul Camenca, în parcul Peter Wittgenstein.

Music Connecting People este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova. În perioada septembrie 2019-iunie 2020, orchestra a planificat 10 concerte camerale și multe activități scoase din tipare în stilul MNYO, dintre care nouă – în stânga Nistrului. Călătoria muzicală va avea un parcurs total de circa 2 500 km, pentru a apropia cele două maluri ale Nistrului. De asemenea, proiectul vine să aducă mai multă comunicare între oamenii de pe ambele maluri și, în mod deosebit, schimb de experiență între muzicieni. Peste 100 de muzicieni din dreapta și stânga Nistrului, precum și din Uniunea Europeană, SUA, Rusia și Ucraina își vor da întâlnire până în iunie 2020.

Rascov Concert Music Connecting People