Republica Moldova implică migranții în dezvoltarea economică locală și creează servicii de reintegrare pentru cetățenii reveniți

31 July 2019

35 de localități și 35 de structuri teritoriale pentru ocuparea forței de muncă sunt susținute de PNUD Moldova și Agenția elvețiană pentru dezvoltare și cooperare SDC în crearea unui model nou de  dezvoltare economică locală, precum și în prestarea unor servicii calitative de angajare și reintegrare a migranților reveniți.

Acestea sunt rezultatele scontate ale celei de-a doua etape ale proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”. Astfel, 25 din 35 de comunități selectate prin concurs vor beneficia de suport financiar în valoare de 60 de mii de dolari fiecare (co-finanțare de 50%) pentru realizarea proiectelor de dezvoltare economică a comunităților.

Totodată, PNUD va continua să coopereze cu Asociațiile de băștinași, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova, pentru a susține migranții care doresc să contribuie la dezvoltare locală. Anual, se vor derula programele de granturi „Accelerator” și „Incubator”. Acestea vor oferi Asociațiilor de băștinași posibilitatea finanțării proiectelor locale în baza formulei 1+1, cu granturi în valoare de 1.000 -  10.000 USD (valoarea grantului va fi echivalentă cu contribuția băștinașilor).

„Migrația este o mare provocare pentru țările din Europa de Est, inclusiv pentru Republica Moldova. Ne bucurăm că prin intervențiile Agenției elvețiene pentru dezvoltare și cooperare, în prima etapă a acestui proiect, s-a reușit crearea unui model unic de implicare a  migranților în dezvoltarea locală. Sperăm ca în următorii patru ani să fie pus un accent sporit  pe dezvoltarea economică locală și să vedem o mai bună reintegrare a persoanelor revenite”, susține Caroline Tissot, directoarea Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova.

În cadrul primei etape a proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală” (2015-2018), s-a reușit implicarea a peste 10.000 de moldoveni aflați temporar sau permanent în afara țării. Aceștia au contribuit cu peste 166 de mii de dolari la realizarea a 55 de proiecte de infrastructură și social-economice în 38 de comunități unde au fost create Asociații de băștinași.

„Acest proiect abordează necesitățile și provocările cetățenilor moldoveni, indiferent de țara unde locuiesc pe moment. Vom implica diaspora în dezvoltarea economică locală, astfel creând oportunități de investiții și generând venituri”, a afirmat Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Prin cooperare cu OIM - Agenția ONU pentru Migrație - autoritățile centrale vor fi sprijinite în  ajustarea politicilor și legislației naționale pentru a asigura un management mai eficient al migrației în scop de muncă. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă își va reconfigura astfel serviciile oferite migranților moldoveni, la toate etapele de migrație.

„Dacă în etapa precedentă, cu sprijinul PNUD și Guvernului Elveției, am elaborat Strategia pentru Ocuparea Forței de Muncă 2017-2021, în această etapă, ne vom concentra atenția asupra îmbunătățirii politicilor naționale care susțin migrația temporară, circulară și legală a muncitorilor moldoveni. De asemenea, Direcția pentru ocuparea forței de muncă din municipiul Chișinău va deveni primul oficiu-model care va fi modernizat pentru  servicii de ocupare mai calitative”, a declarat Anastasia Oceretnîi, secretară de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Începând cu anul 2015, autoritățile publice locale au învățat să colaboreze cu migranții pentru a propulsa dezvoltarea locală. Până în anul 2018, acest model de colaborare a fost preluat de peste 100 localități din întreaga țară (15% din numărul total al localităților țării).

„Ne bucurăm enorm că am fost selectați în cea de a II-a etapă a proiectului. Vrem să creăm o asociație a legumicultorilor pentru a fi mai competitivi și a oferi mai multor băștinași șansa de a-și lansa afaceri în acest sector. Doar cu venituri decente putem asigura un trai mai bun pentru populația localității și băștinași”, a spus Feodosia Bunescu, primară de Băhrinești, Florești.

Etapa a II-a a proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, cu un buget total de 6,4 milioane dolari, se va desfășura în perioada 2019-2022.