Concert cu iz de izvar la cetatea Bender, susținut de formații de pe cele două maluri ale Nistrului

17 October 2019

Pasha Parfeni organizează un întreg festival la cetatea Bender, cu sprijinul Uniunii Europene.

Legendara cetate va fi cucerită de muzică bună și dansuri fierbinți, cedând în fața veseliei și distracției.

Formațiile Парусник și Ланжерон din stânga Nistrului vor urca pe aceeași scenă cu Pasha Parfeni Band, Sunstroke Project și Lidia Isac.

Festivalul PLAI se va desfășura duminică, pe 27 octombrie, începând cu ora 17.00.

Organizatorii promit că în acea zi izvarul va curge râuri și toți participanții îi vor putea potoli setea de dans și de viață.

Detalii puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului.

Concertul de la cetatea Bender se înscrie într-o serie de evenimente culturale desfășurate în partea stânga Nistrului cu susținerea financiară a Uniunii Europeane.

Festivalul PLAI este organizat în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD.