Centrul pentru supravieţuitoarele violenţei în familie din sudul ţării va fi accesibil şi persoanelor cu dizabilităţi

2 April 2019

Centrul pentru supravieţuitoarele violenţei în familie va fi conceput în aşa fel încât să asigure condiţii optime atât pentru femei, cât şi pentru copii acestora

Centrul din UTA Găgăuzia destinat femeilor care suferă din cauza violenţei va fi accesibil şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Instituţia va avea un design universal, adaptat la necesităţile tuturor beneficiarilor şi va fi deschisă până la finele anului curent, în baza unei colaborări dintre PNUD şi Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia.

„Viitorul centru va putea adăposti concomitent până la şase femei cu copii, aceştia urmând să se afle aici o perioadă de până la şase luni. Echipa serviciului social va facilita rezolvarea problemelor cu care se confruntă femeile şi va facilita reintegrarea acestora în comunitate. Astfel, centrul va oferi asistenţă psihologică, socială şi juridică. În caz de necesitate, femeile vor fi ajutate să acceseze și alte servicii publice, cum ar fi cele medicale”, susţine Vitalie Frecăuţeanu, coordonator de proiect, PNUD.

Olesea Tanasoglo, vicepreședinta Comitetului executiv pe probleme sociale din UTA Găgăuzia, susţine că acest serviciu este o necesitate pentru regiune. „În prezent în multe localităţi activează echipe multidisciplinare care au sarcina să prevină violenţa în familie. Calitatea acestor intervenţii se va îmbunătăţi considerabil datorită centrului social unde fiecare femeie se va putea simţi în siguranţă”, a spus Tanasoglo.

Pentru a consulta opinia potenţialilor beneficiari şi specialiştilor referitor la felul în care urmează să fie proiectat şi amenajat viitorul centru, iniţiatorii proiectului au organizat recent un exerciţiu numit user safari, care permite implementarea principiului de design universal, accesibil pentru toţi beneficiarii. La exerciţiu au participat specialişti în protecţia socială, psihologi, reprezentanţi ai companiei de construcţie. Aceştia au analizat aspectele tehnice şi au înaintat propuneri pentru definitivarea proiectului viitorului serviciu public.

Potrivit psihologei Lilia Gorceag, adăpostul pentru supraviețuitoarele violenței va contribui la rezolvarea mai multe probleme de ordin social, juridic şi psihologic, precum şi medical. „Aici femeile vor avea nu doar un loc de dormit, haine de schimb şi hrană, dar vor fi ajutate să depăşească situaţia de criză şi să se reintegreze din punct de vedere social”.

La discuţii a participat şi Maria, o femeie care a trecut prin violenţă în familie şi se află împreună cu copilul într-un centru similar din Chişinău.

„Aceste centre sunt o adevărată salvare pentru femeile care sunt abuzate de soţi. Este important ca aici să existe şi spaţii unde fiecare femeie să aibă posibilitatea să îşi dezvolte potenţialul, să facă lucruri hand made, de exemplu, pe care ulterior să le poată vinde”, susţine femeia.

Iniţiativa de deschidere a unui centru social destinat femeilor care suferă din cauza violenţei se înscrie în proiectul „Combaterea violenței împotriva femeilor în Republica Moldova: explorând și învățând din soluțiile locale”, implementat în perioada 2018-2020 de PNUD cu sprijinul Republicii Coreea.

Pentru amenajarea centrului de găzduire, PNUD, cu sprijinul Republicii Coreea, va aloca finanţare în sumă de 90.000 de dolari. Pentru suplimentarea bugetului centrului a fost lansată o campanie de colectare de fonduri, prin intermediul platformei sprijina.md.

În Moldova, potrivit Studiului cu privire la violența împotriva femeilor elaborat de Biroul Național de Statistică în 2011, 7 din 10 femei din zonele rurale și 6 din 10 femei cu vârstă cuprinsă între 25-44 ani au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului lor pe parcursul vieții. Mai mult de jumătate din toate femeile din Moldova au fost victime ale violenței psihologice. Două din cinci femei au fost agresate fizic cel puțin o dată, iar una din cinci femei adulte (35-39 ani) a fost supusă hărțuirii sexuale (fiecare a doua victimă a fost agresată repetat).

Notă pentru editori: „Designul universal” presupune crearea produselor, programelor, serviciilor, proiectarea spațiului public și mediului arhitectural, astfel încât să poată fi utilizate de toate persoanele, în cea mai mare măsură posibilă, fără a se recurge la o adaptare sau de o proiectare specializată. (Art. 2 din Legea nr.60/30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități). Principiul de design universal a fost aplicat anterior la renovarea Oficiului Organizației Națiunilor Unite de la Chișinău, dar și a unor proiecte implementate de PNUD, inclusiv reparația sectorului de poliție nr. 1 din Sîngerei și a sectorului de poliție Buiucani din Capitală.