Aleșii locali romi au învățat cum să devină activi și implicați în dezvoltarea comunității lor

13 December 2019

Pentru prima dată în istoria alegerilor din Republica Moldova, ca rezultat al scrutinului local general din 20 octombrie 2019, comunitatea romă a obținut un număr record de 12 consilieri locali care au reușit să câștige voturi suficiente de la alegători și să obțină un mandat pentru patru ani. Cele 6 femei și cei 6 bărbați au candidat atât pe liste de partid, cât și independent.

O parte dintre aceștia au participat recent la o instruire de dezvoltare a capacităților aleșilor locali, organizată cu sprijinul PNUD Moldova. În toamna anului 2018, tot cu susținerea PNUD Moldova, romii au fost implicați în campanii de educație electorală. Astfel, peste 11.000 de persoane au participat la activitățile de informare. Atunci, câțiva activiști locali și-au exprimat dorința de a fi vocea romilor în comunitatea locală și de a candida la scrutinul local.

După ce au obținut mandatele de consilieri locali, au realizat că ar fi încă multe de aflat despre noile responsabilități. Astfel, instruirea a fost organizată tocmai pentru a dezvolta capacitățile acestora de participare și inițiativă comunitară. Instructorii le-au oferit bune practici de comunicare eficientă, participare civică, mediere și motivarea oamenilor.

„Sunt bucuroasă că am reușit să devin consilieră locală. Voi avea posibilitatea și plăcerea să ajut comunitatea, și nu doar romii, ci toți locuitorii care vor avea nevoie de susținerea și ajutorul meu. Înainte de a deveni consilieră, oamenii mă întrebau: ce se mai aude la primărie? Eu atunci nu aveam de unde să le răspund pentru că nu știam. Dar acum le voi putea răspunde la orice întrebare”, a spus Eugenia Nenița, consilieră locală în satul Ochiul Alb, raionul Drochia. Aceasta a mai adăugat că printre principalele probleme la rezolvarea cărora ar vrea să participe este lipsa unei Case de cultură, inexistența unui teren de joacă pentru copii și a iluminării stradale.

Alexei Preda este cel mai tânăr consilier local din cei 12 aleși și își va exercita mandatul în orașul Otaci. „La training, am aflat multe lucruri noi și interesante pentru mine. Aici nu doar am ascultat, dar și am discutat. Desigur, acum îmi este mult mai clar de ce trebuie să fac ceea ce fac, ce metode să folosesc, cui să mă adresez. Nu trebuie să fii timid și trebuie să depui efort ca să lucrezi, fiindcă esența acestei munci este să promovezi, să lupți, să afli multe lucruri și să încerci să fii util comunității”.

Președintele Uniunii Tinerilor Romi „TĂRNĂ ROM”, Marin Alla, a menționat: „Primul lucru care trebuie făcut în comunitățile de romi este să avem mediatorul comunitar și în multe localități aceștia sunt deja de mai mulți ani. Acum avem și consilieri locali romi, dar ne trebuie și mai mulți. Iar dacă avem suficienți oameni pregătiți și doar pe baza meritocrației, să ajungă și în calitate de primari. Și acesta este un proces continuu, un proces care în Republica Moldova trebuie să fie realizat pas cu pas”.

Instruirea a fost organizată în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și Ambasada Olandei prin Programul Matra.