Moldova

Centru media

Comunicate de presă din 2019


Calificarea non-formală în domeniile construcțiilor, alimentației publice, pedagogiei și ecologiei poate fi recunoscută acasă

Persoanele care dețin experiență în domeniile construcțiilor, alimentației publice, pedagogiei și ecologiei își pot valida competențele datorită unui program pilot al Ministerului Educației, Culturii…  


Mai multe companii IT de pe ambele maluri ale Nistrului au stabilit parteneriate cu cele din România

Reprezentanți ai 14 companii și două asociații IT de pe ambele maluri ale Nistrului au discutat despre posibilitățile de colaborare cu colegii lor români în cadrul unei vizite efectuate la companiile…  


Cu sprijinul Agenției Austriece de Dezvoltare și PNUD, 990 de locuințe vor fi dotate cu detectoare de fum

Începând de azi, 990 de detectoare de fum vor fi instalate în casele familiilor vulnerabile din raioanele Cantemir, Criuleni, Hîncești, Leova și Ungheni. Acestea au fost procurate în cadrul…  


Copii din școli sportive și școli internat de pe ambele maluri ale Nistrului au participat la Maratonul de Crăciun, organizat cu sprijinul Uniunii Europene

Circa 100 de copii din școli sportive și școli internat de pe ambele maluri ale Nistrului au alergat și au primit cadouri în cadrul Maratonului de Crăciun, desfășurat la Chișinău duminică, 22…  


Participarea femeilor și bărbaților în sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor este inechitabilă

Femeile și fetele ocupă doar 31% din locurile de muncă din sectorul TIC şi doar 19% din profesiile digitale. Doar 4,6% din fetele care studiază în învățământul superior aleg ca profil de studiu…  


Republica Moldova se pregătește să prezinte prima sa Evaluare Națională Voluntară a Agendei 2030

Republica Moldova și-a luat angajamentul să prezinte prima sa Evaluare Națională Voluntară (ENV) a implementării Agendei 2030 în iulie 2020, în cadrul Forumului Politic de Nivel Înalt privind…  


Aleșii locali romi au învățat cum să devină activi și implicați în dezvoltarea comunității lor

Pentru prima dată în istoria alegerilor din Republica Moldova, ca rezultat al scrutinului local general din 20 octombrie 2019, comunitatea romă a obținut un număr record de 12 consilieri locali care…  


Producătorii de pe ambele maluri ale Nistrului vor coopera cu marile lanțuri de magazine din Moldova

Peste 80 de producători de pe ambele maluri ale Nistrului și reprezentanții marilor rețele comerciale din Moldova au inițiat astăzi un dialog și au stabilit parteneriate în cadrul Trade Forum,…  


Moldova pierde mai mult de 10,4% din dezvoltarea sa umană din cauza inegalităților

Republica Moldova se poziționează pe locul 107 din 189 de state și teritorii conform indicelui dezvoltării umane (IDU), care măsoară progresul național în sănătate, educație și venituri. Acesta este…  


Cetatea Bender și Circul din Chișinău vor fi renovate conform standardelor internaționale, cu sprijinul Uniunii Europene

Uniunea Europeană susține efectuarea lucrărilor de restaurare la Cetatea Bender și la Circul din Chișinău conform standardelor internaționale. Este vorba despre un proiect în cadrul Programului UE…  

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD