199.000 de oameni au acces la energie accesibilă și curată produsă în Republica Moldova datorită asistenţei Uniunii Europene

Proiectul Energie şi Biomasă îşi încheie activitatea, după un mandat de 7 ani

19 October 2018

Beneficiarii Proiectului Energie și Biomasă promovează energia verde

199.000 de oameni au acces la energie accesibilă și curată produsă în Republica Moldova, ca rezultat al activităţii Proiectului Energie şi Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). În perioada 2011-2018, 265 şcoli, grădiniţe, centre comunitare, spitale au înlocuit încălzirea pe cărbune şi gaze cu cea pe biomasă. 70 dintre ele au obținut acces la apă caldă produsă de energia solară.

„Proiectul Energie și Biomasă din Moldova este o istorie de succes care demonstrează încă o dată cum sprijinul oferit de Uniunea Europeană creează noi oportunități și îmbunătățește calitatea vieții cetățenilor. De mai bine de 7 ani, Uniunea Europeană investeşte multă ‘energie’ în dezvoltarea sectorului biomasei în Republica Moldova. Aproximativ 200 de mii de persoane beneficiază de încălzire mai curată, mai ieftină și mai eficientă în grădinițe, școli și clădiri publice, iar tot mai multe gospodării și companii optează pentru aceste sisteme moderne. Prin acest proiect, a fost creat, într-un timp foarte scurt, un sector economic nou, care a adus noi locuri de muncă, iar populaţia s-a transformat din consumatori în producători de energie”, a declarat Peter Michalko, Ambasador, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova.  

Investiţiile în noile sisteme de încălzire, în valoare totală de peste 13 milioane de Euro acordaţi de Uniunea Europeană, au avut un impact multiplu pentru dezvoltarea celor 186 de sate şi oraşe beneficiare ale proiectului, favorizând crearea noilor locuri de muncă, dezvoltarea de noi afaceri şi sporirea securităţii energetice locale.

„În 2011, energia regenerabilă a constituit 8% din totalul mixului energetic al țării. În 2018, această cifră este de 14,7%. 98% din energia regenerabilă provine din biomasă. Aceasta este o veritabilă transformare, care se datorează în mare parte proiectului! Această realizare nu ar fi fost posibilă fără parteneriatul de succes dintre Uniunea Europeană, partenerii naționali și PNUD”, susţine Stefan Liller, Reprezentant rezident adjunct al PNUD.

Tehnologiile verzi au ajuns şi în sectorul rezidenţial, peste 1000 de familii încălzindu-şi astăzi casele cu energie din biomasă, datorită subvențiilor acordate la achiziţionarea cazanelor pe biomasă.

Temelia dezvoltării sectorului bioenergetic

Proiectul Energie şi Biomasă a pus temelia dezvoltării sectorului bioenergetic în R. Moldova, aflat acum șapte ani pe linie de început. Numărul utilizatorilor energiei din biomasă a dus la creşterea numărului de afaceri de producere a brichetelor şi peletelor, acestea ajungând la cifra de 70, o parte din noile afaceri fiind lansate prin mecanisme atractive de leasing dezvoltate de Proiectul Energie şi Biomasă, din fonduri europene. Pentru a asigura calitatea biocombustibilului produs în ţară, cu suportul proiectului, a fost dotat cu echipament de testare a calităţii brichetelor şi peletelor primul Laborator specializat din ţară, acreditat în 2016 pentru prestarea unor asemenea servicii.

La nivel legislativ, a fost promovată introducerea cotei reduse a taxei pe valoare adăugată de 8% pe întregul lanț valoric al biocombustibilului, elaborarea și introducerea obligatorie a standardelor de calitate și altor măsuri care să contribuie la dezvoltarea pieței.

Proiectul Energie și Biomasă a stimulat și Parteneriatele Public-Private ca mecanism de asigurare cu energie termică a instituțiilor publice, în care partenerii privați își asumă toate lucrările de operare a centralelor, asigurare cu biocombustibil și livrare a agentului termic, iar partenerul public achită volumul de energie livrată, conform facturii emise în baza indicațiilor contoarelor de energie termică.

Raionul Căuşeni se numără printre regiunile cu cele mai multe sisteme de încălzire pe biomasă instalate în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă. 12 instituţii publice din 7 sate şi din oraşul Căuşeni au trecut la energia verde datorită asistenţei Uniunii Europene. Grădiniţa din satul Cârnăţenii Noi a fost prima instituţie din raion încălzită cu energie din biomasă. „Anterior, căldura era asigurată de sobe ce ardeau cărbuni sau de reşouri electrice. Era cald doar în sălile de joc, coridoarele şi grupurile sanitare rămânând neîncălzite. Aşa în grădiniţă a apărut mucegaiul și umezeala. Noul sistem de încălzire a adus căldură în toate spaţiile grădiniţei. Efectul se vede pe copii, răcelile nu mai sunt atât de frecvente”, spune Parascovia Antoniuc, primara satului.

Energia verde – tot mai populară

Proiectul Energie și Biomasă a oferit suport în dezvoltarea capacităților actorilor pe întreg lanțul valoric, realizând instruiri pentru cca 7.000 de persoane, de la muncitori care au calificări de bază, asamblatori, instalatori și operatori de cazane, la manageri de instituții beneficiare, lideri de asociații sectoriale. Pentru a asigura durabilitatea proiectului, a fost acreditat Centrul naţional de instruire a operatorilor centralelor termice pe biomasă.

De asemenea, 456 de şcoli au devenit parte a iniţiativei educaţionale de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice, astfel încât a fost creat un curs special privind Energia Regenerabilă, care a fost studiat în școli de peste 25.000 de elevi.

Proiectul Energie și Biomasă a desfășurat campanii de comunicare publică, care au promovat sursele de energie regenerabilă, printre copii, tineri, potențiali consumatori, agenți economici. Competiția națională și Gala „Moldova Eco-Energetică”, organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii și Agenția pentru Eficiență Energetică, precum și Festivalul „Sun Dă-i Fest”, alimentat de la panouri fotovoltaice, au devenit evenimente simbolice ale sectorului regenerabilelor.

Astfel, proiectul a avut un impact semnificativ și vizibil asupra economiei țării, fiind lansată o industrie nouă de la zero, cu sute de producători și distribuitori de biocombustibili și tehnologii verzi, precum și cu mii de consumatori și beneficiari, o industrie cu un rulaj anual de câteva sute de milioane de lei, bani care rămân în țară și nu mai sunt plătiți companiilor străine pentru combustibilii fosili de import.

Proiectul Energie şi Biomasă a fost implementat în perioada 2011-2018 şi a avut un buget total de 23,41 mln. Euro, acordaţi de Uniunea Europeană şi a fost cofinanţat (560.000 Euro) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Inițiativa EU4Energy acoperă tot sprijinul UE ce vizează îmbunătățirea furnizării energiei, a securității energetice și conectivității, precum și promovarea eficienței energetice și a utilizării resurselor regenerabile în țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. UE oferă acest sprijin prin intermediul finanțării proiectelor și programelor care contribuie la reformarea piețelor energetice și la reducerea dependenței și consumului național de energie. Pe termen mai lung, aceasta face furnizarea de energie mai fiabilă, transparentă și accesibilă, reducând astfel deficitul energetic și facturile la energie atât pentru cetățeni, cât și pentru sectorul privat. Mai multă informație pe: www.EU4Energy.eu

Biomass Project closing event