Administratoarea PNUD Helen Clark: Declarație privind Ziua Mondială de Combatere a SIDA

01.12.2015

SIDA continuă sa fie o provocare mondială majoră pentru sănătate şi dezvoltare. De la apariția sa ca una dintre cele mai brutale şi distrugătoare boli din istorie, a răpit viața a mai mult de 34 de milioane de oameni.

Astăzi, 36,9 milioane de oameni trăiesc cu HIV, 1,2 milioane de decese sunt cauzate de boli asociate și două milioane de infecţii noi HIV au apărut numai în 2014. Devastările provocate de bolile derivate SIDA sunt  foarte reale, îndeosebi în Africa sub-sahariană, unde se situează majoritatea noilor infectări.

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) recent adoptate ne fortifică angajamentul de a accelera progresul spre lichidarea epidemiei SIDA până în 2030. Realizarea acestei ambiții va necesita extinderea și îmbunătățirea dramatică a accesului la tratamentul HIV, reducerea numărului de noi infecții cu HIV, și eliminarea discriminării legate de HIV.

În același timp, ODD oferă oportunitatea de a aborda HIV, sănătatea, și dezvoltarea într-un mod mai cuprinzător și integrat, care nu exclude pe nimeni. Eliminarea SIDA, care este o amenințare pentru sănătatea publică, va necesita reducerea inegalităților și excluziunii, abilitarea femeilor și fetelor, și crearea unor societăți mai incluzive și pașnice.

De Ziua Mondială a Combaterii SIDA, sunt motive să ne simțim încurajați. Lumea a făcut progrese enorme - noile infecții cu HIV au scăzut cu 35% începând cu anul 2000 și decesele legate de SIDA au scăzut cu 42% de la apogeul lor în 2004. Astăzi, 15,8 milioane de oameni au acces la terapia antiretrovirală care salvează vieţi, dintre care 2,2 milioane dintre aceştia sunt sprijiniţi de parteneriatul PNUD - Fondul Global.

Cu toate acestea, încă există provocări semnificative. Sentimentul de urgență și angajament faţă de drepturile omului, care ne-au motivat de la început, trebuie valorificate din plin. SIDA este o boală a inegalităţii şi comunităţilor marginalizate social, cum ar fi bărbaţii care fac sex cu bărbaţi, lucrătorii în domeniul serviciilor intime, oameni care îşi injectează droguri și persoanele transsexuale, iar aceste grupuri sunt afectate în mod disproporționat. Este esențial să combatem discriminarea și să eliminăm legile punitive pentru a permite accesul universal la serviciile de sănătate și sociale.

În această Zi Mondială a Combaterii SIDA, lumea se află într-un moment critic. Odată ce eliminarea SIDA este atât de aproape, avem o oportunitate în fața noastră. Pe ultima sută de metri, trebuie să accelerăm ritmul în lupta contra SIDA.

Dacă vom menține status quo-ul, HIV va continua să depășească acţiunile întreprinse, iar scopul de a elimina SIDA ca fiind o amenințare pentru sănătatea publica până în 2030 nu va fi atins. Însă, în cazul în care înfrângerea HIV rămâne o prioritate de top, și dacă răspunsurile și politicile de combatere HIV sunt abordate într-o manieră holistică, nediscriminatorie şi grupurile marginalizate sunt plasate în prima linie a eforturilor noastre, ne putem atinge obiectivul.

Aceasta ar fi într-adevăr motiv de sărbătoare.

PNUD lucrează cu oamenii de toate nivelurile societăţii pentru a sprijini crearea unor ţări rezistente la crize şi pentru a ghida şi susţine o dezvoltare, care contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii fiecărui om. Prezenţi în peste 170 de ţări şi teritorii, noi oferim o perspectivă globală şi soluţii locale pentru abilitarea oamenilor şi crearea unor ţări rezistente.

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD