Declarație comună: ONU solidară pentru concediul de îngrijire a copilului

1 June 2019

Noi, șefii UNICEF, UNICEF, PNUD și UNFPA, reprezentând peste 37.000 de membri ai echipei ONU din cadrul sistemului comun al Organizației Națiunilor Unite, ne-am angajat să punem în aplicare politici ce țin de egalitatea de gen, prielnice pentru familii, pentru tot personalul Organizației Națiunilor Unite. Ne angajăm să obținem, printre altele, concediu parental plătit pentru toți părinții, indiferent de gen, inclusiv părinții adoptivi, sau care au copii prin intermediul surogării sau tehnologiei de reproducere asistată; aranjamente flexibile de lucru pentru părinți; spații/încăperi rezervate și pauze rezonabile pentru alăptare și pompare; și sprijin pentru îngrijirea copiilor pentru părinții cu copii mici.

Încurajăm cea de-a 89-a sesiune a Comisiei Internaționale a Serviciului Public să aprobe aceste politici pentru bunăstarea întregului personal al Națiunilor Unite și ale familiilor acestora, deoarece:

Este corect:

Politicile axate pe familie susțin personalul pentru a-și echilibra responsabilitățile de serviciu și cele de familie, astfel încât nu este să aleagă una sau alta. Ele ajută la reducerea stresului și a conflictelor care pot apărea în familiile care se luptă să gestioneze obligațiile de muncă concurente cu necesitățile familiale. Acestea permit o legătură dintre părinți și copiii lor, oferind o bază pentru succesul individual, coeziunea familiei și societăți mai puternice și mai durabile.

Este echitabil:

Organizația Națiunilor Unite se angajează să asigure paritatea de gen pentru personalul său, la toate nivelurile, peste tot, precum și pentru egalitatea de gen ca obiectiv global și o condiție prealabilă pentru dezvoltarea durabilă. Companii precum Google, Accenture și Aetna au raportat o scădere semnificativă a ratelor de erodare a forței de muncă în rândul angajatelor de gen feminin atunci când există politici familiale efective. Dovezile arată că, atunci când astfel de politici susțin o implicare mai mare a părinților în creșterea copiilor, acest lucru este benefic pentru creșterea socială, emoțională și cognitivă a copiilor și combate stereotipurile de gen. În plus, studiile arată că „penalitatea maternă” - discriminarea împotriva mamei sub forma probabilității mai scăzute de angajare sau de promovare, salarii mai mici și subestimarea competențelor și angajamentelor - se diminuează în ceea ce privește traiectoria carierei în organizațiile în care ambii părinți primesc un concediu echitabil.

Este inteligent:

Politicile axate pe familie sunt în mod incontestabil legate de o productivitate mai bună a forței de muncă și de capacitatea de a atrage, motiva și menține angajații. În plus, prin unificarea prevederilor privind îngrijirea copiilor și a concediilor pentru creșterea copilului în cadrul entităților Organizației Națiunilor Unite, nu numai că putem eficientiza sistemele de resurse umane, coordonarea între agenții și oportunitățile de mobilitate profesională, dar și stabilirea unor standarde de bune practici care să sprijine un mediu favorabil angajatului, satisfacția profesională și productivitatea.

Este sănătos:

Părinții din Bangladeș au raportat o productivitate mai mare și un grad mai scăzut de absenteism din cauza programelor de îngrijire medicală la locul de muncă, deoarece copiii erau bolnavi mai rar, iar părinții își luau puțin timp liber, ca rezultat. Studiile arată rezultate mai bune ale dezvoltării, precum și îmbunătățiri de învățare și cognitive pentru copiii ale căror tați iau concediu de paternitate.

Recunoaștem eforturile de consultare considerabile ale membrilor grupurilor formale și neformale de angajați din cadrul entităților Organizației Națiunilor Unite care susțin această declarație, inclusiv UN Globe, care și-a lansat Principiile și propunerile de orientare privind o politică de concediu parental incluziv și a pledat pentru aceste schimbări în 2015, Rețeaua Feministă a ONU, Asociația Părinților PNUD, asociațiile de personal ale tuturor agențiilor ONU prin intermediul Comitetului de Coordonare pentru Sindicatele și Asociațiile Personalului Internațional, UNICEF Gender Push Group și campania UNICEF #EarlyMomentsMatter.

Acest demers este susținut și de ambasadoarea UN Women, Anne Hathaway, care s-a adresat CISP pe această temă, menționând că politicile solide, neutre din punct de vedere de gen al concediului parental și serviciile de îngrijire a copilului pentru personal sunt esențiale pentru rolul ONU în crearea și promovarea egalității.

De asemenea, ne ghidăm de îndrumarea strategică și pe sprijinul organelor noastre de conducere respective în vederea atingerii acestor obiective.

Ne angajăm să revizuim politicile noastre pentru a ne asigura că acestea reflectă cele mai bune practici și coerență în cadrul entităților noastre, inclusiv în următoarele domenii și cu accent pe explorarea opțiunilor pentru:

  • Creșterea duratei concediului parental (până la 24 săptămâni) pentru a ne asigura că toți părinții au drepturi egale și timp suficient pentru a relaționa cu copilul;
  • Camere de alăptare și de pompare rezervate și pauze periodice;
  • Asistență pentru îngrijirea copiilor pentru părinții cu copii mici;
  • Tratamentul egal și respectarea tuturor metodelor de a deveni părinte.

De la înființarea sa, Organizația Națiunilor Unite a pledat pentru abilitarea socială și economică, egalitatea de gen și dezvoltarea pozitivă a copiilor în întreaga lume. În calitate de campioni mondial pentru drepturile omului, echitate și demnitate, considerăm că este de datoria noastră să sprijinim femeile și bărbații care lucrează zilnic pentru a face aceste aspirații o realitate. Ne angajăm împreună  la „fapte și nu vorbe” pentru personalul nostru, stabilind standardele de incluziune, diversitate și flexibilitate pe care le-am dori să le vedem într-o lume cu egalitate de gen, gata să atingă obiectivele Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030.

SEMNAT DE:

Achim Steiner, PNUD

Natalia Kanem, UNFPA

Henrietta H. Fore, UNICEF

Phumzile Mlambo-Ngcuka, UN Women