UTA Găgăuzia devine mai atractivă pentru turiști, cu asistența Uniunii Europene

7 November 2018

Foto: PNUD Moldova

Primul complex turistic în stil găgăuz din Moldova a fost inaugurat la 6 noiembrie 2018 în satul Congaz, raionul Comrat. Pe lângă cele patru case tradiționale țărănești, cu pereți de lut și acoperiș din stuf, complexul etno-turistic „Gagauz Sofrasi” mai dispune de un muzeu, o cramă, un restaurant cu terasă în stil național, un mini-hotel, precum și o sală de festivități.

„Turismul este o nișă cu mare potențial, însă neexplorată până acum în regiunea noastră. Cu ajutorul Uniunii Europene am reușit să creăm nu doar un loc perfect de odihnă pentru turiștii locali și cei străini, dar și o atracție turistică inedită pentru UTA Găgăuzia. Vizitatorii pot cunoaște aici tradițiile și istoria ținutului, pot savura din bucate tradiționale găgăuze și cele mai bune vinuri din zonă și chiar pot participa la ateliere gastronomice”, spune proprietara complexului, Ana Statova. Acum acest complex înseamnă și un loc decent de muncă pentru 14 locuitori ai satului.

Pentru dezvoltarea și promovarea acestui complex, proprietara a beneficiat de consiliere și de un grant în valoare de 18.500 euro din partea Uniunii Europene, prin programul SARD, implementat de PNUD.

Gintautas Baranauskas, șef adjunct al secției operațiuni din cadrul Delegația UE în Republica Moldova, care a participat la eveniment, a menționat: „Proiectele legate de mediu, energie și infrastructură contribuie la protejarea sănătății și la îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Prin acordarea de sprijin pentru realizarea proiectelor în aceste sectoare, Uniunea Europeană contribuie nu numai la îmbunătățirea condițiilor de trai, ci și la un viitor mai bun pentru generațiile următoare. În plus, Uniunea Europeană acordă asistență pentru dezvoltarea turismului, care nu este o activitate singulară. Este nevoie de eforturi continue ale tuturor părților interesate, de inovare și de gândire nestandardă. Suntem bucuroși să vedem că beneficiarii proiectelor finanțate de UE аmplică astfel de calități în implementarea unor activități de succes".

La 6 noiembrie a mai fost lansat un sistem energetic ecologic la vinăria „Kara Gani” din orașul Vulcănești. Cu ajutorul unui grant în valoare de 18.270 de euro, obținut din partea UE prin programul SARD, proprietarii vinăriei au procurat și instalat un sistem de energie alternativă format din 70 de panouri solare, invertore și generatoare electrice, care asigură independența energetică a complexului într-o manieră prietenoasă mediului. „Utilizarea tehnologiilor de energie alternativă ne-a permis nu doar să economisim resurse, dar și să evităm întreruperile de curent care ne afectau grav procesul de producere și activitatea complexului în general. Pe parcursul unui an și jumătate sistemul alternativ a produs circa 23 MWh”, au menționat proprietarii, Larisa și Gheorghe Cerven.

Tot la Vulcănești, a mai fost inaugurat parcul de odihnă amenajat pe malul râului Cahul, albia căruia a fost reabilitată pe o lungime de 3 km, cu asistența Uniunii Europene și contribuția autorităților publice locale și regionale în cadrul programului SARD. Pe parcursul multor ani, râul care traversează orașul fusese o amenințare pentru locuitori. Albia lui nu fusese curățată de ani de zile și era înnămolită, de aceea după fiecare ploaie mai zdravănă, râul se umfla și inunda toate gospodăriile din apropiere. Primarul orașului Vulcănești, Victor Petrioglo, a menționat că din cauza inundațiilor bugetul local pierdea anual peste 2 milioane de lei, adică aproximativ 15% din bugetul local: „Prin proiectul de curățare a albiei am rezolvat problema inundațiilor, noroiului și a infecțiilor generate de toate deșeurile aruncate pe malul râului".

Costul total al proiectului de curățare a râului Cahul și amenajare a parcului a fost de 126.942 euro, dintre care 70.000 de euro au fost oferiți de Uniunea Europeană, iar diferența a fost acoperită din bugetul regional și cel al comunității.

Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane euro și implementat de PNUD, programul „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD) își propune să intensifice colaborarea între autoritățile centrale și cele locale, precum și între organizațiile regionale din Găgăuzia și raionul Taraclia, în vederea dezvoltării sociale și economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu. Programul SARD desfăşoară activităţi pentru abilitarea comunităților, reabilitarea infrastructurii sociale, promovarea cooperării intercomunitare și implementarea inițiativei europene de dezvoltare rurală LEADER în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.

Gagauzia region could more attractive for tourists