DSC_0194

Începând de astăzi, locuitorii satului Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, au acces la o staţie modernă de epurare a apelor uzate și la un nou sistem de canalizare datorită efortului comun al câtorva parteneri de dezvoltare: Republicii Federale Germania, prin intermediul Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Cluburilor Rotary din Germania și Belgia, Uniunii Europene și programului SlovakAID prin intermediul Ambasadei Republicii Slovace.

Aceste investiţii garantează sănătatea și bunăstarea locuitorilor, conservează ecosistemul local și oferă noi posibilități de dezvoltare pentru afacerile și instituțiile sociale din sat.

Potrivit primarului Oleg Garizan, vechiul sistem de canalizare din satul Copceac ieșise demult din funcțiune, iar oamenii aruncau apele uzate în haznaua din curte sau în drum. În ultimele două decenii, gestionarea incorectă a deșeurilor menajere și a apelor uzate a afectat 70% din teritoriul satului Copceac și a cauzat probleme grave de sănătate pentru locuitori: „Datorită efortului comun al mai multor parteneri de dezvoltare, am reuşit să prevenim o catastrofă ecologică și să îmbunătăţim condiţiile de trai ale locuitorilor din Copceac. Nu am fi avut această reţea de canalizare, atât de necesară pentru săteni, doar cu banii comunităţii”, a declarat astăzi primarul satului Copceac, la evenimentul organizat cu ocazia lansării noului sistem de canalizare.

Cu asistența financiară oferită de Republica Federală Germania și Cluburile Rotary din Germania și Belgia, în satul Copceac a fost construită o rețea nouă de canalizare cu o lungime de 3.400 metri, iar un segment vechi de rețea, cu o lungime de 2.000 metri, a fost reconstruit. De asemenea, a fost construită o staţie bio de epurare a apelor uzate, cu o capacitate de 98m³/zi, precum și o staţie de pompare a apelor uzate, la care au fost conectate peste 12 instituţii sociale din sat.

Costul total al proiectului este de aproximativ 500.000 de euro, dintre care Cluburile Rotary din Germania și Belgia și Fundaţia Rotary au oferit 111.584 de euro, Republica Federală Germania – 334.752 de euro, Clubul Rotary „Düsseldorf-Pempelfort” – 20.000 de euro, iar administraţia regională a contribuit cu 36.000 de lei.

În anul 2016, datorită asistenței financiare oferite de programul SlovakAID (10.000 de euro) și a contribuţiei autorităților publice locale (2.000 de euro), mai multe instituţii sociale au fost conectate la sistemul de canalizare, iar la primăria din sat a fost construit un bloc sanitar.

Peste 320 de gospodării din satul Copceac au obținut acces la rețeaua centralizată de canalizare datorită asistenței financiare a Uniunii Europene și contribuției oferite de autoritățile publice regionale, în cadrul programului „Susţinerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), implementat de PNUD.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, a menționat la eveniment: "Crearea condițiilor de viață favorabile și atractive pentru viitoarea generație este responsabilitatea noastră principală. De aceea UE sprijină inițiativele locale, precum este și acest proiect, pentru a face schimbări reale la nivel local, cu impact direct asupra condițiilor de viață și oportunităților economice ale cetățenilor Republicii Moldova".

Astfel, cu asistența financiară oferită de Uniunea Europeană și contribuţia autorităţilor regionale, a fost construită o reţea modernă de canalizare, cu o lungime totală de 3.000 metri, iar peste 320 de gospodării din sat au fost conectate la rețeaua centralizată de canalizare. Lucrările de construcție au fost efectuate în perioada septembrie – noiembrie 2017. Costul total al acestor lucrări este de 108.000 euro, dintre care 70.000 de euro reprezintă asistența oferită de Uniunea Europeană, iar 38.000 euro – contribuția autorităților publice regionale. Datorită intervenţiei Uniunii Europene prin intermediul programului SARD, capacitatea staţiei de epurare a apelor uzate a crescut de la 10% la 25%.

„Până acum, o dată pe lună, iar uneori și mai des, trebuia să evacuez apa din hazna cu o autospecială, ceea ce mă costa aproximativ 500 de lei. Acum am calculat că pentru a evacua același volum de apă reziduală prin sistemul centralizat de canalizare, costul va fi de vreo 10 ori mai mic. Ne bucurăm că vom trăim civilizat – vom avea servicii moderne la prețuri accesibile. În sfârșit putem să ne construim și un bloc sanitar în casă”, spune Vasilii Delipeev, un sătean.

Reprezentanţii partenerilor de dezvoltare prezenţi la eveniment au menţionat că toate aceste investiţii vor asigura durabilitatea infrastructurii satului Copceac și vor servi drept exemplu pentru alte localităţi rurale.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Natalia Costaș, consultantă naţională în comunicare, programul SARD, Tel.: 069 22 11 41; E-mail: natalia.costas@undp.org

Icon of SDG 06 Icon of SDG 11

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD