IMG_0948

Astăzi a fost redeschisă Casa de Cultură din Zaim, în incinta căreia activează colectivele artistice locale: fanfara, corul, colective de dans, precum și sala de forță și biblioteca. Grație contribuțiilor băștinașilor, autorităților locale și Guvernului Elveției, cei peste 4000 de locuitori din comuna Zaim (Căușeni) vor beneficia de condiții mai bune pentru activități culturale și de agrement.

Toți băștinașii au fost îndemnați să doneze pentru renovarea Casei de cultură, în cadrul campaniei de colectare de fonduri „La Zaim comorile revin”.

„Ne bucurăm că am reușit să ducem la final un proiect de suflet, în care am investit mult efort. Ne mândrim cu fanfara locală care este renumită în toată țara, avem ansambluri folclorice și cercuri de dans pentru tineri. Datorită mobilizării băștinașilor care au donat și ne-au susținut, comunitatea noastră va putea păstra și promova tradițiile naționale”, a afirmat primarul localității, Ion Veste.

Cu o suprafață de peste 900 de metri pătrați, Centrul comunitar din Zaim a fost construit în anul 1973 și închis cu 15 ani în urmă, din cauza condițiilor neadecvate.

„Astăzi la Zaim asistăm la unul dintre cele mai frumoase exemple din cele 23 comunități, unde autoritățile locale au demonstrat că în comun cu Asociațiile de băștinași pot valorifica migrația și pot transforma acest fenomen într-o oportunitate la nivel local”, a spus Olesea Cazacu, managera proiectului Migrație și dezvoltare locală.

Casa de cultură a fost renovată cu sprijinul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, implementat de PNUD Moldova, cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Lucrările de modernizare au durat șase luni, pentru reparația instituției fiind cheltuiți peste 700.000 de lei, dintre care aproape 67.000 de lei au fost donați de băștinași, 410.000 de lei au fost acordați de  Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, iar aproape 250.000 de lei au reprezentat contribuția primăriei Zaim.

„Toții zaimenii ținem minte Casa de cultură cu multe concerte, activități cultural-artistice, ansambluri active. Suntem bucuroși că băștinașii noștri, dorind să păstreze comorile de altă dată, s-au mobilizat și au contribuit la renovarea Casei de cultură, care este un simbol al satului. Este primul proiect comun care a demonstrat că suntem o forță, indiferent în ce colț de lume ne aflăm”, a menționat Eduard Gurin, vicepreședintele Asociației de Băștinași din comuna Zaim.

Pe lângă campania de colectare de fonduri, a fost lansată și inițiativa ”Adoptă un scaun pentru Casa de Cultură din Zaim”. Astfel, 33 de zaimeni au „adoptat” 250 de scaune prin achitarea costurilor de reparație, costul pentru renovarea unui fotoliu fiind de 100 lei.

Atmosfera de sărbătoare de la redeschiderea Casei de cultură a fost încinsă de ansambluri folclorice, fanfara locală și interpreți autohtoni. Maxim Vesti și Eduard Zaporojan, originari din Zaim, au evoluat gratuit pentru consătenii dragi. Invitata specială a evenimentului de lansare a fost formația Catharsis, care a revenit în această locație după 15 ani.

În vara anului curent, alte 15 localități au fost selectate în bază de concurs ca parte a celei de-a doua etape a proiectului „Migrație și dezvoltare locală”.

Pentru informații suplimentare, contactați: Tatiana Solonari, responsabilă comunicare, MiDL, tatiana.solonari@undp.org, tel: 022-820-840; 069377215

 

Icon of SDG 03 Icon of SDG 04 Icon of SDG 11

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD