Uniunea Europeană finanțează renovarea Casei de Cultură din satul Rașcov, stânga Nistrului

01.09.2016

Sărbătorile vor căpăta în curând o cu totul altă amploare pentru cei peste două mii de locuitori ai satului Rașcov, din stânga Nistrului. În comunitate, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, este renovată Casa de Cultură. Lucrările sunt efectuate în cadrul Programului european „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Edificiul are peste 50 de ani și, din lipsă de bani, nu a fost reparat capital niciodată. Intrarea în sala mare de festivități, cu capacitatea de a găzdui 700 de persoane, a fost blocată încă la începutul anulor 2.000. Sala era în stare avariată.

Localnicii au fost cei care au cerut renovarea Casei de Cultură. „O astfel de localitate ca Rașcov, cu o valoare istorică deosebită și situri pitorești, trebuie neapărat să aibă o Casă de Cultură în care să poți invita cu mândrie oaspeți din alte localități sau de peste hotare”, afirmă locuitorii satului.

Acum lucrările de reparație sunt în toi. Proiectul finanțat de Uniunea Europeană a acordat peste 200 mii de euro pentru renovarea acoperișului, geamurilor și a sălii de festivități. Edificiul este dotat cu rampă și va deveni accesibil și pentru persoanele cu dizabilități. Guvernul Poloniei a acordat peste 20 mii de euro pentru renovarea edificiului.  

La începutul anului 2017 aici, în condiții îmbunătățite, se vor desfășura evenimente culturale, mese rotunde, seminare, și altele. Casa de Cultură va deveni din nou cartea de vizită a localității, pe lângă  atracțiile naturale sau istorice. În satul Rașcov vin mulți turiști și oaspeți de peste hotare, în special din Polonia sau Israel. Aici sute de ani au locuit evrei și polonezi.

Odată cu încheierea lucrărilor de renovare, conducerea instituției intenționează să organizeze și un Festival anual, cu genericul „Noi suntem din Rașcov”. Acesta va găzdui colectivele artisice din satul Slobozia-Rașcov, stânga Nistrului, și Vadul-Rașcov din dreapta Nistrului, dar și de peste hotare.

În cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, Uniunea Europeană finanțează renovarea a 30 de obiecte de infrastructură pe ambele maluri ale râului Nistru: Case de cultură, instituții medicale, grădinițe, școli și altele.

Persoană de contact

Irina Perciun, Specialistă comunicare și relații media, Tel.: 069 12 02 34; e-mail: irina.perciun@undp.org 

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD