SUN DĂ-I FEST a adunat mii de susținători ai energiei ECO

29 Iun 2014

imageFestivalul SUN DĂ-I Fest a cuprins expoziţia de tehnologii şi inovaţii eco si concert live cu instrumente muzicale alimentate de la energia solară. Foto: PNUD Moldova

Grădina Publică Ştefan cel Mare a adunat mii de oameni la SUN DA-I FEST, festival de tehnologii şi produse eco ce a culminat cu un concert de muzică live alimentat de la energia solară. Festivalul a încheiat seria de evenimente desfăşurate în perioada 23-29 iunie în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile. SUN DĂ-I Fest este organizat de Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă”, Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi FurioSnails.

„Sunt impresionat de cum se încheie Săptămâna Europeană a Energiei Durabile în R. Moldova. A fost o săptămână în care atenţia a mii de oameni a fost focusată pe consumul economicos de energie şi pe valorificarea resurselor de energie regenerabilă astfel încât să păstrăm ţara şi planeta mai curată”, a declarat Tudor Copaci, Viceministru al Economiei, prezent la eveniment.

Festivalul SUN DĂ-I Fest este la a doua ediţie, prima fiind organizată în 2013. Ediţia curentă, pe lângă concertul live cu instrumente muzicale alimentate de la energia solară, a cuprins şi expoziţia de tehnologii şi inovaţii eco. Participanţii la festival au văzut pe viu cum arată şi cum funcţionează tehnologiile de energie regenerabilă (turbinele eoliene, colectoarele solare, panourile fotovoltaice, pompele geotermale şi cazanele pe biomasă) şi au cunoscut istoriile oamenilor ce îşi încălzesc casele cu energie geotermală şi din biomasă, ce au lumină în casă de la energia solară şi eoliană; şi apă caldă datorită energiei soarelui. De asemenea, tinerii entuziaşti ai energiei eco şi-au prezentat inovaţiile ce ne ajută să producem energie curată, să reducem consumul de energie şi, respectiv, sumele din facturi.

„Săptămâna Europeană a Energiei Durabile în R. Moldova a adus tehnologiile eco mai aproape de oameni. Ei au văzut pe viu cum funcţionează tehnologiile de energie regenerabilă, au discutat cu promotorii energiei verzi.  A fost o săptămână specială în care Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere care va ajuta ţara să se modernizeze”, susţine Whicher Slagter, şef adjunct al Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova.

Festivalul a expus şi un târg al meşterilor pasionaţi de lucruri autentice ce au expus spre vânzare obiecte decorative, bijuterii, tablouri create din produse naturale. Împătimiţii eco au putut cumpăra caiete, pixuri produse din carton reciclat, ceasuri de masă ce se alimentează de la energia apei sau a soarelui, încărcătoare solare pentru telefonul mobil. Vizitatorii au participat la master class-uri de reciclare a deşeurilor, au cusut pungi din banere publicitare,  au colorat un cartier urban construit din carton reciclat. Iubitorii de raliuri vor face turul Grădinii Publice Ştefan cel Mare cu patru motociclete ce consumă energie solară în loc de benzină sau motorină.

„Energie pură! Asta avem la Sun Da-i Fest! Energie curată şi accesibilă pentru fiecare: ăsta este unul din mandatele PNUD în toată lumea. Soarele, vântul, apa, biomasa sunt surse sigure de energie care ne ajută să păstrăm planeta curată. Ne ajută să avem propria energie, produsă în propria ţară. Iar asta înseamnă siguranţă, locuri noi de muncă, noi afaceri şi bani investiţi în Moldova”, afirmă Nicola Harrington-Buhay, reprezentant rezident PNUD Moldova.

Festivalul a culminat cu un concert de muzica live susţinut de Concordia, Univox, Laura Bodorin, Winona Ryderz, FurioSnails şi Toulouse Lautrec (Romania) ce au instrumentele muzicale alimentate cu energie solară.
Panourile fotovoltaice au fost oferite gratuit de Compania franceză Solar-Tech, specializată în instalarea  panouri fotovoltaice în Republica Moldova.

Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14 mln. 560 mii Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln  Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro).

Pentru informații suplimentare contactați:

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: 022 839985; ina.zglavuta@undp.org