Tineri de pe ambele maluri ale Nistrului învaţă împreună să facă afaceri

22 Mai 2014

image

42 de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au făcut schimb de experienţă şi au stabilit relații de colaborare în cadrul unei conferințe comune, organizate în perioada 22-23 mai, la Tiraspol,  de Camera de Comerț şi Industrie din Tiraspol în parteneriat cu AXA Management Consulting. Evenimentul face parte dintr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi PNUD în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.  
 
Astăzi, tinerii au putut participa la activităţi interactive, formînd echipe mixte ce au concurat pentru cele mai bune strategii de marketing și de stabilire a parteneriatelor de afaceri și au discutat despre crearea unei rețele a tinerilor antreprenori. Vineri, participanții vor vizita câteva  afaceri de succes din regiunea transnistreană.
 
Activitatea are loc în cadrul unui proiect susţinut de Programul UE-PNUD în vederea creării oportunităților de angajare pentru tinerii din Zona de securitate şi regiunea transnistreană. Participanţii au fost selectaţi în baza unui concurs de planuri de afaceri, destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Antreprenorii selectați beneficiază de granturi de până la 15 mii dolari SUA, de consultanţă individuală pentru o perioadă de 10 luni şi de asistenţă pentru procurarea echipamentelor şi materiei prime necesare pentru demararea sau dezvoltarea  afacerilor. Tinerii vor mai beneficia de vizite de studiu la întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului şi vor deveni membri ai unei reţele de tineri antreprenori. Reţeaua urmează să devină o platformă de comunicare şi diseminare a bunelor practici, care îi va ajuta să stabilească relaţii de colaborare cu antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului.
 
La momentul actual, având un plan de acţiune şi un mentor desemnat pentru fiecare, tinerii  se află deja în etapa de procurare a echipamentelor necesare pentru demararea activităţii.
Alina Morozan din satul Sevirova, raionul Floreşti şi-a propus să iniţieze o afacere în satul său de baştină, o linie de prelucrare a porumbului şi a seminţelor de floarea soarelui. „Acest proiect a fost ca un colac de salvare pentru mine şi familia mea. Cresc de una singură un copil de 10 luni şi, în lipsa unui loc de muncă acasă, planificam să plec la muncă peste hotare. Acum, cu ajutorul Uniunii Europene şi PNUD, am posibilitate să-mi cresc copilul şi afacerea mea personală acasă”, a povestit Alina.
 
Majoritatea tinerilor participanţi în proiect sunt din mediul rural, iar afacerile lor ţin de domeniul agricol sau cel al serviciilor. Pentru mai multe detalii despre proiect vizitaţi:
http://axa.md/news/Concurs-de-Planuri-de-Afacere---quotCrearea-oportunitilor-de-angajare-pentru-tinerii-din-zona-de-securitatequot-Data-limit-/166
 
Prin Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, Uniunea Europeană şi PNUD sprijină financiar şi tehnic activităţile comune ale oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului în cinci domenii-cheie: dezvoltarea afacerilor, a societăţii civile, renovarea infrastructurii sociale, ocrotirea sănătăţii şi protecţia mediului ambiant. Acest Program este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,600,000 Euro, acordați de Uniunea Europeană (9,500,000 Euro) și PNUD (1,100,000Euro).
 

Contact Information

Natalia Costaş, consultant în comunicare al Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, Tel: (+ 373) 69221141, E-mail: natalia.costas@undp.org