Primul joc online din Moldova poate aduce 10 000 lei în comunitatea ta

08 Apr 2014

image

În premieră pentru Republica Moldova, a fost lansat  jocul online “Youth@Work” -https://communityplanit.org/moldova/- axat pe soluționarea problemei şomajului în rândul tinerilor. Prin intermediul acestui joc, tineri, angajatori şi factori de decizie din Moldova vor dezbate subiecte legate de şomaj şi migraţie şi vor identifica împreună soluții pentru depăşirea problemelor comunitare. Jocul a fost creat în cadrul unui proiect realizat de  Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) în colaborare cu Colegiul Emerson din SUA, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE) şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova.

Ideea creării acestui joc a rezultat din preocuparea tinerilor de lipsa locurilor de muncă, expusă în cadrul  consultărilor naţionale privind viitorul pe care Moldova şi-l doreşte după 2015, anul în care expiră termenul final pentru realizarea celor opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului. Conţinutul jocului a fost elaborat în cadrul unor consultări publice, organizate în opt regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv în UTA Găgăuzia şi regiunea transnistreană, la care au participat peste 200 de tineri.

"Scopul jocului  „Youth @ Work” este de a responsabiliza tinerii să găsească propriile soluţii la cele mai stringente preocupări ale societăţii. Prin împuternicirea tinerilor şi angajarea lor împreună cu mediul de afaceri  în dezbateri on-line și muncă în echipă, ei îşi iau viitorul în propriile mâini, generând idei inovatoare pentru crearea locurilor de muncă care pot fi puse în aplicare cu ajutorul  mediului de afaceri și autorităților publice locale", a declarat Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident al ONU și Reprezentant Permanent PNUD în Republica Moldova.

Jocul este disponibil, în limbile română, rusă şi engleză, pentru toţi cei care s-au înregistrat până astăzi, inclusiv pentru tinerii de pe malul stâng al Nistrului. Astfel, jocul devine un spaţiu unic de identificare a problemelor comunitare, inclusiv de identificare a soluţiilor pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. Prin intermediul acestui proiect, tinerii vor avea posibilitate nu doar să discute problemele cu care se confruntă, dar şi să propună idei de proiecte comunitare. Cele mai bune proiecte şi iniţiative, propuse de tineri în Banca Ideilor din cadrul jocului şi selectate de participanţi, vor beneficia de un sprijin financiar de până la 10 000 lei pentru realizarea lor.

Pentru informații suplimentare, contactați:

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi pe: Alexandru Oprunenco, specialist în politici, PNUD Moldova; Tel.: (+373 22) 269 202, alexandru.oprunenco@undp.org sau Natalia Screlea, Coordonator Comunicare,  CNTM;Tel: 079758182; natalia.screlea@cntm.md