Premieră pentru Moldova: Stagii în Parlament pentru funcționarii Secretariatului Adunării Populare a Găgăuziei

01.11.2017

Premieră pentru Parlamentul Republicii Moldova – funcționarii din cadrul Secretariatului Adunării Populare a Găgăuziei au participat într-un program de stagii în Legislativul moldovean.

În perioada 9-27 octombrie 2017, șase funcționari din cadrul departamentului juridic și consultanți din comisiile Adunării Populare a Găgăuziei au asistat la ședințele comisiilor parlamentare și ședințele plenare ale Parlamentului, au discutat cu consultanții din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului și s-au familiarizat cu activitatea acestora în procesul legislativ.

Scopul stagiilor este preluarea bunelor practici ale Secretariatului Parlamentului în domeniile procesului legislativ, documentării, analizei, comunicării publice și soluționării petițiilor din partea cetățenilor.

În urma stagiului, am convenit să perfecționăm circulația documentelor după modelul folosit în Parlamentul Republicii Moldova, de la pregătirea și înregistrarea unei inițiative legislative până la examinarea ei în comisii și în plen,” spune Igor Chendighelean, șeful Departamentului juridic al Secretariatului Adunării Populare a Găgăuziei.

Funcționarii din legislativul regional al Găgăuziei s-au arătat interesați și de gestionarea electronică a petițiilor, implementată în Parlament din anul 2016, cu sprijinul PNUD Moldova.

Programul e-petiții permite înregistrarea și soluționarea eficientă a petițiilor și plângerilor de la cetățeni. Ne-am dori ca un asemenea program să fie implementat și în Găgăuzia,” a relatat Iana Covalenco, șefă adjunctă a Departamentului juridic al Secretariatului Adunării Populare.

Stagiile sunt sprijinite de proiectul „Consolidarea guvernării parlamentare în Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova, cu susținerea financiară a Guvernului Suediei.

PNUD sprijină de mai bine de șapte ani consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și contribuie la apropierea Legislativului de cetățean. Din 2016, oferim asistență tehnică și Adunării Populare, prin programe de instruire, preluarea de bune practici și revizuirea proceselor și competențelor din Secretariat. Programul de stagii în Parlament pentru funcționarii din Găgăuzia poate deveni o bună platformă de schimb de experiență și apropiere între Chișinău și Comrat”, susține Sergiu Galițchi, managerul proiectului PNUD.

Participanții la instruire sprijină această idee. „Aș recomanda tuturor colegilor din Adunarea Populară să petreacă o săptămână în Parlamentul Republicii Moldova – avem ce învăța unii de la ceilalți”, spune Natalia Dimcea, responsabilă relații publice în cadrul Secretariatului Adunării Populare a Găgăuziei.

În ultimii ani, PNUD a sprijinit mai multe acțiuni și instrumente care îmbunătățesc activitatea parlamentară și asigură apropierea legislativului de oameni:

  • În anul 2014, cu sprijinul PNUD, au fost deschise patru oficii teritoriale de informare ale Parlamentului în Comrat, Edineț, Leova și Orhei. Acestea găzduiesc cu regularitate audieri și consultări publice și întâlniri ale deputaților cu locuitorii din regiuni;
  • În aprilie 2017, a fost lansat portalul e-petiții, prin intermediul căruia cetățenii pot depune online o petiție în Parlament și pot urmări procesul examinării acesteia pe internet, în timp real;
  • PNUD sprijină activitatea grupurilor parlamentare tematice. Astfel, din 2015, funcționează Platforma de dialog a doamnelor deputate, care promovează dimensiunea de gen în politicile publice, iar în iulie 2016, a fost constituit Biroul național Moldova al Organizației globale a parlamentarilor împotriva corupției, care întrunește 9 actuali și foști deputați și deputate, determinați să denunțe corupția și să promoveze integritatea în sistemul public;
  • PNUD sprijină și profesionalizarea comunicării publice a Parlamentului. În 2015, a fost creat un Centru de vizite și informare, prin intermediul căruia peste 17.000 de persoane au vizitat instituția și au avut ocazia să comunice cu aleșii săi;
  • Din iulie 2017, Parlamentul are o nouă strategie de comunicare și identitate vizuală, iar angajații secretariatului Parlamentului responsabili de comunicarea publică au fost instruiți în diverse aspecte ale aceste activități;
  • PNUD a sprijinit elaborarea a 6 spoturi video educaționale despre activitatea parlamentară. Acestea vor fi folosite în școli pentru lecțiile de educație civică și difuzate în presă și în cadrul evenimentelor publice din Legislativ.
Contacte pentru mass-media:

Lucia Aprodu, consultantă comunicare, Proiectul Consolidarea guvernării parlamentare în Moldova, tel: +373-6002-6702, e-mail: lucia.aprodu@gmail.com

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD