Secretul unei cariere de succes se află la Centrul Syslab din Comrat

Foto: PNUD Moldova. Finanțat de UE, Centrul Syslab din Comrat are drept scop instruirea și asistarea șomerilor calificaţi, a migranţilor și absolvenţilor în obţinerea locurilor de muncă sau iniţierea unei afaceri.

6 martie 2017. Fiecare al zecelea tânăr din Republica Moldova este șomer. “Așa arată statisticile oficiale. În realitate, cred că numărul lor este mult mai mare. Chiar și tinerii care și-au găsit o slujbă se simt într-un fel șomeri, fiind nevoiți să muncească pentru un salariu derizoriu, în condiții precare. Eu m-am opus acestei perspective și, cu ajutorul Centrului Syslab din Comrat, finanțat de Uniunea Europeană, am reușit să-mi găsesc un loc de muncă decent, la mine acasă”, spune Olga Dudoglo, o tânără de 25 de ani din orașul Comrat.

În vara anului 2016, Olga era în căutarea unei surse de existență. Cu o diplomă de master în drept civil și nouă luni de experiență la o clinică juridică din Comrat, ea credea că va găsi ușor un loc de muncă în orașul natal. Însă au urmat mai multe luni de căutări zadarnice. „Eram gata să-mi fac valiza și să plec la muncă în străinătate, așa cum au făcut jumătate din colegii mei de facultate. Nu mă înduram însă să-l las pe tata și bunelul singuri, mai ales că aveau nevoie de mine. Norocul a făcut ca în acea perioadă să aud la radio că Centrul Syslab din Comrat, finanțat de Uniunea Europeană, oferă asistență gratuită pentru obținerea unui job”, ne povestește Olga Dudoglo.

A venit la Centru cu mari speranțe și schimbările n-au întârziat. „În cele patru săptămâni de instruire m-am redescoperit: am căpătat mai multă încredere în forțele proprii, mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare și lucru în echipă. Mi-au fost de mare folos și lecțiile practice, la care am exersat tehnicile de prezentare în timpul interviurilor cu angajatorii. Astfel încât la finele cursului știam exact ce vreau și ce trebuie să fac pentru a obține serviciul dorit. Eram gata să cuceresc și Everestul”, ne spune Olga zâmbind. O credem, pentru că în noiembrie 2016, cu ajutorul Centrului Syslab, a fost angajată la un birou notarial din Comrat. „Am un salariu decent, condiții bune de muncă și perspective profesionale. Dar cel mai important, îmi place mult ceea ce fac, mi-am găsit nișa pentru realizare. E un mare succes, dacă ținem cont de faptul că femeile, mai ales tinerele absolvente, își găsesc mai greu un loc de muncă decât bărbații”, mai spune Olga Dudoglo. Observațiile ei sunt susținute și de datele Biroului Naţional de Statistică, care arată că pe piața muncii există diferențe pronunțate sub aspect gender. Rata de angajare în rândul femeilor este mai mică, chiar dacă acestea au un nivel de instruire mai înalt decât cel al bărbaților. Mai mult decât atât, femeile sunt remunerate mai prost decât bărbații.

Foto: PNUD Moldova. Cu ajutorul Centrului Syslab din Comrat, Olga Dudoglo a fost angajată la un birou notarial din orașul natal.

Puncte de reper:

  • În 2016, în cadrul Centrului Syslab Comrat, 64 de persoane au beneficiat de instruire și consultanță individuală, dintre care 59 au fost angajate cu succes.
  • 22 persoane au fost instruite în domeniul antreprenoriatului, dintre care 3 au lansat propriile afaceri.
  • Prin intermediul Centrului Syslab Comrat, în UTA Găgăuzia au fost create 11 locuri noi de muncă.
  • În cadrul programului SARD, ca urmare a unei competiții deschise, 15 antreprenori începători și cu experiență din Găgăuzia și Taraclia au fost selectați și vor beneficia de granturi și consultanță pentru crearea noilor afaceri și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM-uri) din regiune, ceea ce va genera încă 90 de locuri noi de muncă.

Olga Dudoglo spune că pe lângă șansele de a găsi un loc de muncă, Centrul Syslab i-a oferit posibilitatea de a se socializa și de a crește profesional. “Din cei 10 colegi de-ai mei de grupă, 9 au fost angajați cu succes. Toți facem parte din rețeaua absolvenților Syslab, o comunitate de prieteni, care fac schimb de informații și anunțuri de angajare și se ajută reciproc”, ne spune Olga Dudoglo.

Centrul de dezvoltare inovativă a carierei Syslab a fost lansat la Comrat, în aprilie 2015, pentru a instrui și ajuta gratuit șomerii, absolvenții calificați și migranții reveniți acasă în obținerea unui loc de muncă sau demararea și promovarea unei afaceri. Din 2016 Centrul Syslab din Comrat este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și Taraclia” (SARD), implementat de PNUD. Pe parcursul ultimului an, ca parte a programului SARD, Centrul Syslab a oferit instruire și consultanță individuală pentru 64 de persoane, dintre care 59  au fost angajate cu succes. Totodată, 22 de persoane au fost instruite în domeniul antreprenoriatului, iar 3 tineri au lansat propriile afaceri.

Foto: PNUD Moldova. Alexandru Pușca a deschis un atelier de prelucrare artistică a lemnului in Comrat.

Pentru Alexandru Pușca din Comrat, Centrul Syslab înseamnă o șansă de a începe o afacere acasă. După ce a beneficiat de instruire și consultanță individuală, Alexandru a câștigat un grant în valoare de 3 mii dolari SUA, ceea ce i-a permis să deschidă un atelier de prelucrare artistică a lemnului. La sfârșitul anului 2016, Alexandru și-a asamblat un strung de lemn, a găsit software-urile potrivite de proiectare și s-a apucat de lucru. Și-a folosit imaginația pentru a crea icoane, jucării și obiecte de decor din lemn. Deja are o listă de clienți, iar cele mai solicitate obiecte sunt icoanele lucrate în lemn, ca de mâna unui giuvaer. Are doar câteva luni de când a lansat afacerea, dar deja a reușit să creeze 5 locuri noi de muncă. “Mereu mi-am dorit o afacere, care să-mi poată oferi independență financiară. Fără ajutorul Uniunii Europene și a Centrului Syslab n-aș fi reușit să pun pe roate acest atelier”, spune Alexandru Pușca. El consideră că orice afacere implică multă muncă și investiții intelectuale, însă răsplata este pe măsura efortului.     

Foto: PNUD Moldova. Cele mai solicitate obiecte produse de Alexandru Pușca sunt icoanele și jucăriile din lemn.

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD