Pensionarii din Moldova cer dreptate

Valentina Chernenchi discută despre pensia sa cu Mihail Timofti, șeful oficiului teritorial din Leova al Parlamentului. Foto: Dinu Bubulici/PNUD Moldova

22 noiembrie 2016. Valentina Cernenchi se apropie de vârsta de pensionare, dar este îngrijorată de mărimea pensiei pe care o va primi. Conform înregistrărilor oficiale, ea a lucrat doar șapte ani. În realitate, însă, a muncit mult mai mulți.

Tudor Vîlcu a lucrat toată viața în satul Sărata Nouă. Munca fizică grea, în condiții nocive pentru sănătate, i-a afectat sănătatea și l-a lăsat cu o dizabilitate. Acum este nevoit să lucreze în continuare, pensia pe care o primește fiind foarte mică. Asta deşi a lucrat la o gospodărie ţărănească timp de 25 de ani. Or, el nu are niciun document care ar confirma acest lucru, deoarece toată arhiva gospodăriei a dispărut.

Aceste cazuri nu sunt unice.

După destrămarea Uniunii Sovietice, arhivele unor întreprinderi sau chiar ale unor sate întregi, sunt de negăsit. Mii de oameni au plătit contribuțiile sociale, dar, din cauză că reforma sistemului de pensii din Moldova trenează, pensiile lor rămân la un nivel minim. Alții nu pot dovedi oficial că au lucrat toată viața și așteaptă cu disperare și teamă vârsta de pensionare.

Timp de 13 ani, locuitorii din Sărata Nouă și din alte raioane își căută dreptatea, depunând solicitări şi efectuând vizite la Casa Națională de Asigurări Sociale, dar fără niciun rezultat.

Tatiana Gorgos, primara comunei Sărata Nouă, a depus petiţii repetate la Parlament și Guvern: „Aceasta este una dintre cele mai mari probleme a comunei noastre, care afectează 90 la sută dintre locuitorii noștri.”

După ce Parlamentul Republicii Moldova a deschis un Oficiu teritorial de informare la Leova, Tatiana Gorgos a decis să depună o nouă petiție.

Oficiile teritoriale ajută oamenii să comunice direct cu deputații, să obțină informații despre legislația aprobată și să depună petiții, toate astea cu scopul de a apropia guvernarea de cetățenii în serviciul cărora acționează, și de a crește nivelul de responsabilitate și transparență.

Chiar dacă problemele care sunt astfel soluționate par la scară redusă, impactul cumulativ a depășit cu mult hotarele comunei Sărata Nouă.

Șeful oficiului a discutat problema din Sărata Nouă cu mai mulți deputați, ajutând ulterior la depunerea petiției la Comisia Parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie.

Prin intermediul petiției, durerea cetățenilor din Sărata Nouă a fost adusă la cunoştinţa Vicepreședintei Comisiei, Valentina Stratan, fapt care a motivat-o să-și concentreze eforturile pentru accelerarea procesului. După ce au fost propuse mai multe modificări, a fost înaintat un proiect de lege.

Modificările legislative au fost adoptate în luna aprilie, iar în luna august, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a fost introdus un mecanism de calcul corect pentru persoanele care nu au înregistrări oficiale pentru plata pensiilor.

Noua lege, din păcate, nu va putea să-l ajute pe Tudor Vîlcu, care s-a pensionat deja oficial. Însă, o va ajuta pe Valentina Cernenchi și pe alte mii de persoane.

„Această lege a devenit realitate graţie oamenilor care s-au implicat și au semnat petiția. Majoritatea inițiativelor noastre s-au materializat datorită implicării oamenilor și comunicării între Guvern şi Parlament. Oamenii ar trebui să-şi expună mai activ problemele”, a menționat Valentina Stratan.

Patru Oficii teritoriale de informare ale Parlamentului (OTIP) au fost deschise în cadrul Programului PNUD pentru Democrație în Moldova, implementat cu suportul Guvernului Suediei. Principalul obiectiv al OTIP este de a îmbunătăți interacțiunea dintre deputați și cetățeni. Parlamentul a deschis cele 4 oficii la Edineț, Orhei, Leova și Comrat (UTA Găgăuzia). Timp de aproximativ un an, aceste oficii au servit în calitate de platformă pentru vizitele în teren ale comisiilor permanente, pentru forumurile de femei și ședințele deputaților cu alegătorii.

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD