Cu rezervoarele restaurate, afacerile înfloresc în zonele rurale ale Moldovei

Fermierul Valeriu Agapie spune că restaurarea rezervorului de apă a ajutat la menţinerea afacerii sale şi la bunăstarea comunităţii.

23 martie 2016. Moldova este una dintre țările cele mai dependente de agricultură din Europa, dar rezervele actuale de apă sunt deja clasificate ca fiind "insuficiente".  Prognoza schimbărilor climatice prezice că apa de suprafață disponibilă va scădea cu până la 20% până în 2020, punând și mai mult în pericol sănătatea umană, ecosistemul și economia.

"Seceta este un risc climatic care prezintă o îngrijorare deosebită pentru mine și pentru toți fermierii din Moldova", spune Victor Burcovschii, proprietarul și managerul unei ferme mari de legume în nordul țării. "O mare parte din precipitații sub formă de ploaie se pierde prin evaporare sau se curge în râuri înainte de utilizare. Prin urmare, este important sa fie gestionată cantitatea de precipitații prin capturarea acesteia în rezervoare și utilizarea acesteia în producția agricolă, în special pentru câmpuri și de irigare a legumelor în seră, precum și pentru producția de piersici și caise. "

Pentru a aborda deficitul de apă actual și viitor, Ministerul Mediului din Moldova a încheiat un parteneriat cu Agenția de Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare și Ministerul Federal al Agriculturii, Silviculturii, Mediului și Managementului Apelor al Austriei, într-un proiect de creare a rezilienței față de impactul pe termen mediu și lung al schimbărilor climatice. Proiectul este implementat de Oficiul Schimbarea Climei din cadrul Ministerului Mediului al Republicii Moldova, cu suportul tehnic al PNUD.

Puncte de reper

  • Un proiect sprijinit de PNUD activează în sectorul agricol, energiei și apei, pentru a favoriza o planificare și bugetare mai puternică pentru strategiile de adaptare.
  • Cu două rezervoare restaurate, irigarea este acum viabilă, eroziunea solului este redusă, iar productivitatea este în creștere.
  • Rezervoarele restaurate vor contribui la creșterea recoltei de legume în două raioane rurale cu 30-40%.
  • Proiectul are ca scop creșterea rentabilității și competitivității a 1.602 gospodării agricole, reducerea sărăciei și creșterea nivelului de trai al acestor comunități rurale din Moldova.
  • 59 de bărbați și 11 femei au fost instruiți în sensibilizarea cu privire la riscurile schimbărilor climatice.

Proiectul de adaptare la schimbările climatice activează în sectorul agricol, energiei și apei, pentru a favoriza o planificare și bugetare mai puternică pentru strategiile de adaptare. Pentru activitatea din sectorul apei, proiectul a identificat șase raioane de prioritate înaltă în Moldova și a instituit un program de granturi mici pentru consiliile raionale.

Ca parte a lucrărilor, în cadrul programului de granturi mici, două proiecte pilot de rezervoare sunt în curs de realizare. În raionul Sângerei, în partea de nord, un rezervor reconstruit folosește apa din urma topirii zăpezilor și precipitațiilor pentru a consolida apa subterană din bazinele de depozitare, asigurându-se că culturile pot continua să fie irigate în timpul valurilor de căldură și a secetei. De această sursă sigură de apă beneficiază  3.500 de locuitori din satul Tiplesti și locuitorii din așezările învecinate - inclusiv dl Burcovschi și plantațiile sale de piersici și caise.

Cu rezervorul restaurat, irigarea este acum viabilă, eroziunea solului este redusă, iar productivitatea este în creștere. Pe măsură ce se apropie primăvara și vara anului 2016, fermierii din raionul Sângerei pot vedea deja rezultate:  o combinație de apă de izvor și apă din urma topirii zăpezilor începe să umple rezervorul reconstruit și va servi ca o rampă de lansare pentru plantarea din noul sezon.

În raionul Călărași, rezervorul reconstruit este folosit pentru a iriga șase hectare de terenuri de legume în aer liber și 14,5 hectare de spații de seră. Aceste terenuri inovatoare sunt conectate cu un apeduct care alimentează cu irigare prin picurare și prin pulverizare întreg spațiul hibrid de plantații în seră/ aer liber. Această apă este foarte importantă pentru 800 de locuitori din satul Buda, precum și pentru locuitorii din așezările învecinate.

Valeriu Agapi este managerul Gospodăriei  țărănești Radu Agapi, care este situată în satul Buda, raionul Călărași. "Cu ceva timp în urmă, afacerea noastră era în pericol din cauza condițiilor climatice nefavorabile - în special seceta – şi căutam cu disperare soluții", spune tatăl a doi copii, care a trăit în sat toată viața. "Acum, după construirea rezervorului, ceea ce va permite colectarea și depozitarea apei de ploaie și va oferi o sursă convenabilă și sigură a aprovizionării cu apă, facem planuri pentru producția din acest an și pentru anii următori. Proiectul a contribuit la menținerea afacerii și bunăstării în comunitatea noastră."

Proiectele pilot de gestionare a apei reprezintă o parte importantă a unei strategii cuprinzătoare pentru adaptarea la schimbările climatice în Moldova. Infrastructura de colectare la scară redusă poate contribui în mare măsură la disponibilitatea apei pentru producția culturilor în timpul verii, atunci când puținele precipitații primite sunt de obicei foarte intense pentru perioade scurte, dar inexistente în perioadele uscate și de secete.

În baza rezultatelor proiectului-pilot, sunt în curs de realizare planuri de a extinde utilizarea unor tehnologii similare în comunitățile rurale din Moldova. Extinderea proiectelor de gestionare a apei reprezintă o modalitate eficientă de scădere a vulnerabilității climatice și de asigurare a securității alimentare în comunitățile rurale și în întreaga țară. Aceste noi măsuri vor contribui semnificativ la protecția sectorului agricol vital al Moldovei și vor asigura dezvoltarea comunităților și afacerilor.

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD