„Ți-am trimis un SMS”: noul slogan al unui primar din Moldova

27 Feb 2015

Primarul comunei Larga alege căi de comunicare inedite. (Foto: PNUD Moldova) Primarul comunei Larga alege căi de comunicare inedite. (Foto: PNUD Moldova)

Larga este una dintre cele 60 comunități susținute de PNUD Moldova pentru a deveni modele de guvernare locală democratică.

Aceasta înseamnă, pentru noi, să găsim căi de implicare a cetățenilor în treburile publice, ceea ce este o adevărată provocare pentru localitățile rurale din Moldova.   

Am încercat să îi provocăm pe primari să crească nivelul transparenței în activitatea lor și să îmbunătățească, astfel, comunicarea cu cetățenii.     

Pentru primarul din Larga, Radu Urecheanu, acesta a fost un prilej să încerce ceva nou.     

Câteva dintre ideile edilului combinate cu ale PCDLI în a „deschide” instituţia primăriei către cetăţeni au fost adunate din primăria Larga.        

1.     Folosirea instrumentelor de comunicare tradiționale

Primarul a început prin a face disponibile în localitate mijloacele de comunicare tradiționale: panourile informative, buletinele informative și audierile publice.

Dar, a înțeles foarte repede că aceste metode nu funcționează prea bine.   

“Ar trebui să folosim litere mari și imagini atractive pentru ca anunțurile să fie citite”, a spus primarul, dar “oamenii care lucrează toată ziua la cîmp nu apucă să le vadă”, medita contrariat.

Pentru ca mesajele să ajungă la localnici, primarul a găsit alte soluții.

Site-ul comunei a fost modernizat, astfel încât ședințele consiliului local să poată fi transmise online. Curînd, numărul vizitatorilor a început să crească.       

Astfel, ședințele ordinare ale funcționarilor publici pot fi vizionate online (în direct și arhivate) din orice parte a lumii. Potrivit primarului, aceste înregistrări cresc gradul de transparență, dar și nivelul de responsabilitate a consilierilor locali în ceea ce privește deciziile pe care le iau.  

Această soluție nu a fost, însă, ușoară.

Mulți cetățeni rămîneau, în continuare,  în afara fluxului informațional; potrivit studiului nostru, doar 50 la sută din populația rurală are acces la un calculator. Din aceștia, circa jumătate au acces la Internet.       

Odată cu această lecție, primarul a trecut la următorul pas.

2.     Comunicarea prin SMS

Secretariatul primăriei a primit ordinul de a crea o bază de date a numerelor de telefon ale localnicilor.

Numerele au fost mai apoi divizate pe grupuri demografice, sociale și profesionale. Primăria a putut să stabilească astfel grupuri specifice și să le expedieze mesaje despre anumite evenimente.       

La moment, primăria trimite fiecărui locuitor al comunei aproximativ cîte 10 mesaje pe lună.  

Știrea s-a răspândit și, nu peste mult timp, oamenii ceareau să fie incluși în baza de date.           

Drept rezultat, fiecare familie din comună face parte acum din acest circuit.

IMPACT: o participare mai mare

Impactul acestui mijloc de comunicare a fost imediat.

Primăria are o capacitate de 500 de locuri, dar aceasta nu a fost suficientă pentru a primi toate persoanele care au venit la adunarea generală locală.       

Sala care era, anterior, pe jumătate goală, este acum arhiplină.  

Ce urmează?

Participarea cetățenilor la evenimentele locale a crescut simțitor, potrivit studiului, care conține indicatori ce depășesc media națională (49 la sută din populație consideră că activitatea administrației publice locale este eficientă, iar 50 la sută văd o îmbunătățire a rezultatelor APL pe parcursul ultimilor trei ani).

Presa din Moldova a mediatizat povestea de succes a primarului, crescînd interesul altor edili față de această practică.   

Alături de colegii de la Centrul de Inovații Sociale MiLab, ne propunem, în continuare, să susținem administrația locală a comunei Larga în extinderea căilor de întrebuințare a SMS-urilor și utilizarea lor pentru a vota pentru anumite aspecte de interes local.  

Deși consiliul local este principalul factor de decizie, primarul consideră că opinia cetățenilor expediată prin SMS va fi foarte util, deoarece va permite acestora să se facă auziți, în mod rapid și convenabil din punct de vedere al costurilor.

Aveți o experiență similară în astfel de inițiative?

Ne-am dori să ne povestiți despre ea și să colaborăm cu dumneavoastră!             

 

PNUD În lume

Ești la PNUD Moldova 
Mergi la Oficiul central PNUD